sâmbătă, august 15

Vii din Italia, nu mai intri în carantină, vii din Spania – intri. De ce?

0
584
Premierul României, Ludovic Orban, a convocat luni Comitetul Național pentru Situații de Urgență care a adoptat hotărârea nr. 31 prin care a fost actualizată lista statelor exceptate de la aplicarea măsurilor de carantină/izolare (aşa-numita “zonă verde”). Astfel, au fost adăugate încă cinci state: Finlanda, Italia, Estonia, Irlanda și Franța.
Nu e clar care sunt criteriile care au dus la această decizie, de vreme ce în alte ţări, care nu sunt pe listă, nivelul pandemiei este sub al unora dintre cele aflate pe listă.
Răspunsul e la Marcel Vela, ministrul de Interne. Dar decizia este una ciudată, cel puţin raportat la Spania, unde pandemia se află sub un control chiar mai bun decât în România (zilnic, în Spania sunt de 4-6 ori mai puţine cazuri noi decât în România, raportat la populaţie şi la numărul de teste PCR). Însă criteriile ministrului de Interne sunt şi mai ciudate dacă facem comparaţia Spania-Italia.
De săptămâni bune, numărul persoanelor noi infectate zilnic şi al morţilor este mai mic în Spania decât în Italia, deşi Spania a fost lovită mai târziu de valul coronavirus.

Spre deosebire de Spania, unde numărul de decese zilnice a scăzut enorm (sâmbătă au fost înregistrate 7, iar luni un mort), în Italia impactul nu mai e îngrijorător ca în vârful pandemiei, dar e mai mare decât în Spania.

Bunăoară, sâmbătă, 20 iunie, Italia a înregistrat 49 de decese în ultimele 24 de ore, cu două mai mult decât în ​​ziua precedentă şi de ŞAPTE ori mai mult decât în Spania.

Noile cazuri pozitive de infecție cu COVID 19 au fost în număr de 262 sâmbătă, faţă de 141 în Spania.

Spania a anunţat azi doar 125 de noi contagiaţi în ultimele 24 de ore şi “numai” un mort din cauza COVID 19, în timp ce Italia a anunţat 22 de morţi şi 218 noi cazuri noi în ultimele 24 de ore. Iar această “paralelă inegală” poate fi verificată pentru multe zile în urmă.

Prin urmare, rămâne o mare necunoscută de ce România deschide relaxarea faţă de Italia şi ţine uşa închisă Spaniei, deşi toate cifrele arată că prima ţară poate fi considerată o zonă de risc mai mare decât cea de-a doua.

În plus, dovadă a punerii sub control a pandemiei, Spania a deschis de duminică graniţe pentru toţi cetăţenii ţărilor Schengen, iar de la 1 iulie va deschide graniţele pentru toată lume. Duminică, Spania a ieşit complet din starea de urgenţă.

Detalii, AICI

Lista celor 17 state care nu mai sunt pe lista carantinei

Ministrul de interne Marcel Vela a anunțat sâmbătă seară care sunt țările din care românii vor putea să revină fără a fi nevoiți să se izoleze două săptămâni. Lista cuprinde 17 state europene.
  • Austria
  • Bulgaria
  • Cehia
  • Cipru
  • Croația
  • Elveția
  • Germania
  • Grecia
  • Islanda
  • Letonia
  • Liechtenstein
  • Lituania
  • Malta
  • Norvegia
  • Slovacia
  • Slovenia
  • Ungaria

VEZI ŞI:

Şi totuşi: de ce are România mai multe cazuri COVID-19 decât Spania?

Comparaţie România-Spania pe impactul coronavirusului. E normal acelaşi nivel zilnic de infectare?

România impune carantină celor veniţi din Spania – ţară cu de PATRU ori mai puţine cazuri noi coronavirus!

Leave a reply