VIDEO. Aşa a fost plimbarea mea, după 55 de zile de „arest” la domiciliu. Corona-jurnal

0
294

15 martie. Atunci am fost blocaţi în case de coronavirus. N-am avut voie să mai ieşim până azi, decât în condiţii foarte clare şi rigide: la dus gunoiul, la cumpărături, la plimbat căţelul (nu mai am). Şi singur, niciodată însoţit.

Nu respectai, poteră mâncai. Eu m-am lovit de două ori de ei, am mai povestit, nu a fost plăcut deloc, deşi nu au exagerat cu nimic.

Aşa am trăit 55 de zile. Într-o casă de 40 de metri pătraţi, trei persoane, cu gândul la ziua de azi.

Nu spun ca să arăt ce sărac sunt, că nici nu-i casa mea de altfel. Dar ca să ştiţi… Iar înăutru nu m-am simţit deloc înghesuit, că acest simpatic vagonel e pus pe creasta muntelui, deasupra unei prăpastii drăguţe de care mă mai desparte doar super-vila vecinului meu Joseph, cel cu masca de protecţie tip Războiul Stelelor, altfel super-băiat la pensie.

Însă şi dacă m-aş fi simţi sufocat, n-aş fi simţit sufocarea. LUMEALIBERA.RO s-a născut odată cu această carantină, iar asta mi-a ocupat masiv timpul, ceea ce a fost fantastic.

Sper să nu vi-l fi stricat eu cu noul nostru ziar dedicat românilor cu privirea deschisă către lume.

A, să nu uit. Odată cu site-ul acesta, a mai venit pe lume ceva: micuţa Amber, nepoţica mea, fata nepoatei noastre Luiza, mutată de ani buni la Londra.

Ce coicidenţă fericită!

Dar azi vă provoc la altceva: la o plimbare cu mine prin Serra, satul care m-a adoptat şi de unde n-am mai apucat să vin acasă de Paşti, în România.

Aşa că am ciocnit ouăle aici, deşi am rămas fără culoare, dar au mers şi-aşa.

Ca de obicei, cine m-a ciocnit, m-a bătut. Şi Angela, şi Nick.

De vreo 10 zile, Nick s-a retras la Mare Nostrum, pe plaja de la Patacona, acolo unde e reşedinţa lui din filmul „Cine poate…”.

Eu am rămas aici şi sincer mă simt foarte, foarte bine. Din ce în ce mai bine. Super-bine. Chiar şi mai bine. Veniţi cu mine?

Apropo, nu mi-aţi scris dacă să mai ţin jurnalul ăsta. Dacă e ok, ori e prost sau nu vă pasă. Ai? Deci, oameni buni, mă opresc?

Aştept provincia. Până atunci, repet, faceţi zău o promenadă cu mine printr-un sat de munte, în rezervaţia naturală Sierra Calderona (nume de la amanta unui fost rege Felipe al nu ştiu câtălea…), la 30 de minute de plaja Mediteranei, unde promit că vă iau pe sus. Dacă-mi spuneţi să nu mă opresc! C-aşa-i în stare de alarmă. Mă rog, alarmă, după etichetă tip Don Quijote.

Şi-acum, la drum!

 

Leave a reply