Operaţiunea „Vamos a la playa”. România şi Spania, aliate în planul de relansare a turismului european

0
284

Spania conduce o inițiativă la nivel european, la care participă nouă țări membre, pentru a propune în comun un plan de recuperare „de a sprijini și relansa sectorul turistic” pe continent, puternic afectat de măsurile de carantină şi blocaj social produse de criza coronavirus.

Această solicitare este semnată de miniștrii Turismului din Spania, Franța, Italia, Portugalia, Grecia, Malta, Cipru, România și Bulgaria.

În cadrul unei reuniuni informale a miniștrilor UE, care a avut loc luni, respectivii demnitari au prezentat o declarație comună prin care se va  solicita Bruxellesului un plan de recuperare care să vizeze reducerea impactului negativ cauzat de Covid 19 și de relansare a sectorului turistic.

Imagine de vacanţă din Spania

Toate țările care au semnat declarația sunt importante piețe turistice, care şi-au văzut gripate unul dintre principalele motoare ale economiilor lor în ultimele două luni.

Turismul reprezintă mai mult de 10% din PIB-ul UE și aproape 12% din ocuparea forței de muncă. Este, de asemenea, principala destinație la nivel mondial, cu peste 40% din piață și 562 milioane de sosiri internaționale pe an.

De aici importanța pentru aceste țări de a putea activa sectorul cât mai curând posibil. În Spania, turismul reprezintă 13% din PIB. Ministrul spaniol al Turismului, Reyes Maroto, spune că Spania  „a fost principalul motor al textului convenit”.

Această propunere de elaborare a unui plan de recuperare include „trei piloni cheie”.

  • protocoale omogene pentru a garanta o mobilitate sigură
  • atenție la problemele specifice ale fiecărei țări și a teritoriilor cele mai afectate
  • finanţare de relansare a turismului

Plaja din Regiunea Valencia, vara (Sursa: ValenciaBonita.es)

Ulterior, țările semnatare vor cere „autorizarea fondurilor pentru a ajuta companiile și lucrătorii din sector”. În această reuniune, Maroto a apărat necesitatea de a contempla măsuri economice și de a recupera mobilitatea, mai întâi printre statele membre mai întâi și apoi pe plan internațional.

„Transportul aerian este esențial pentru turism”, a declarat ministrul iberic, care a subliniat că „companiile aeriene ar trebui să primească sprijin specific pentru a le fi garantată viabilitatea”. „Mobilitatea trebuie să garanteze siguranța și să creeze încredere în călători”, spune Maroto, citat de ziarul El Mundo.

În ceea ce privește Spania, se elaborează un protocol de securitate care va fi convenit cu regiunile autonome pentru a continua această deschidere a turismului de îndată ce Ministerul Sănătăţii o va autoriza.

 

Ximo Puig (Sursa: ElDiario.es)

Președintele Comunităţii Valenciene, Ximo Puig, a anunţat luni că regiunea cu ieşirea la Marea Mediterană are un studiu în curs de realizare pentru a afla care este modelul de securitate pe plajă pentru a preveni răspândirea coronavirusului.

„Nu putem rata această vară! Poate exista o utilizare adecvată a dreptului de a merge la plajă”, a spus el.

Acest proces ar depinde întotdeauna de modul în care progresează pandemia și se află în mâinile industriei hoteliere. Redeschiderea nu va fi, în niciun caz, „generalizată la început și nici în întreaga Comunitate Valenciană în același timp”, a subliniat el într-un interviu în „Programul Ana Rosa”, de la Antena 3, potrivit Europa Press.

Economia regiunii Valencia (care cuprinde trei provincii – Valencia, Alicante şi Castellon) depinde foarte mult de turism. Dar nu e singura; la fel de mare nevoie au regiunile din sud, în special Andaluzia, şi ea cu importante zone de plajă.

Săptămâna trecută, liderul guvernului regional andaluz a cerut public grăbirea paşilor pentru redeschiderea plajelor în ceea ce ar putea fi numit simbolic Operaţiunea „Vamos a la Playa„.

Juanma Moreno, președintele Guvernului andaluz, a vorbit de posibilitatea deschiderii plajelor, precum și a hotelurilor și restaurantelor din regiune în această vară, respectând condițiile de securitate și igienă necesare.

„Ei sunt dispuși să-și certifice spațiile cu o curățare foarte riguroasă, nu numai în materie de dezinfectare, ci şi cu o curățare microbiologică prin ozon în hoteluri și restaurante; sunt dispuși să o certifice zilnic, ceea ce este o garanție pentru utilizator”, a explicat Moreno într-un interviu la postul TV „Telecinco”.

În plus, el a indicat că, pentru a garanta condițiile de securitate, „se pot face controale de temperatură, spațiile pot fi extinse pentru a menține distanța socială și se pot stabili controale cu agenţi de pază”, considerând că „odată respectat acest angajament, sezonul ar putea fi deschis progresiv”.

În total, Spania a primit în 2019 un număr de 83,7 milioane de turişti străini, care au cheltuit însumat nu mai puţin de 92,2 miliarde de euro.

Spania deţine aproape 6.000 de kilometri de litoral în partea Peninsului Iberice (la Marea Mediterană) şi în arhipelagurile Baleare (tot în Mediterană) şi Canare (în Oceanul Atlantic).

VEZI ŞI:

Spania pregăteşte deschiderea plajelor. A doua ţară din lume ca număr de turişti străini nu vrea să rateze sezonul de vară

 

 

Leave a reply