Opera lui Emil Cioran intră pe o piaţă de 600 de milioane de cititori. Capodopera „Caiete” a fost tradusă şi publicată în limba spaniolă

0
82

„Luciditatea gândirii autorului român se manifestă brut în Caietele sale, volumul care este acum publicat integral pentru prima dată în limba spaniolă. Cartea lui Cioran (Rășinari, România, 1911-Paris, 1995), pe care unii o consideră capodopera lui, apare în Spania la 20 de ani de la o primă antologie. Acea antologie a fost bine selectată, dar tocmai astfel de opere fragmentare au nevoie de publicare în întregime, deoarece magia ei funcționează și prin acumulare, prin abundență.”

Aşa începe prezentarea făcută de către Ignacio Vidal-Folch, autorul articolului publicat în reputatul supliment literar „Babelia”, al cotidianului El Pais, despre marele scriitor şi gânditor român. Redăm în continuare cele mai importante pasaje din ceea ce poate fi considerat un elogiu al geniului de care s-a putut bucura Cioran deopotrivă cu cei care s-au regăsit în opera sa magistrală, devenită, iată, reper cultural internaţional.

Publicarea capodoperei „Caiete” în limba spaniolă deschide opera lui Cioran către o piaţă de cititori imensă; aproape 600 de milioane de oameni vorbesc azi limba „castellană”, a treia în lume ca număr de vorbitori (după chineza mandarină şi engleză) şi una dintre cele 6 limbi oficiale ale ONU.

Pasaje din articolul „Cioran, un scriitor intempestiv”, apărut în Babelia

  • După moartea lui Cioran în 1995, văduva sa, Simone Boué, care i-a mai supraviețuit doar doi ani, a găsit într-o valiză închisă, aflată pe biroul studioului său, 34 de caiete identice cu cele pe care scriitorul le avea întotdeauna. El le-a început în 1957 și a suspendat scrierea în ele în 1972. Pe multe era trecută însemnarea „Spre a fi distruse”. Dar, în paginile sale, scriitorul a subliniat și proiectul revizuirii, corectării și transformării lor într-o carte.
  • În paginile din „Caiete”, propozițiile ingenioase și lapidare se succed – precum cea mai celebră dintre toate: „Citit o carte despre căderea Constantinopolului. A căzut cu oraș cu tot ”-; schițele unei idei care nu sunt conturate din lipsa adjectivului precis; notele seci despre lecturi, aniversări și decese; unele anecdote – puține și mereu fără a menționa protagoniștii lor, cu excepția inițialelor lor; ecouri ale propiilor indispoziții – „În urmă cu ceva timp, în Presses Universitaires, înainte de acumularea de cărți despre lingvistică, mi-am pierdut cumpătul și am plecat de acolo furios și dezgust” -; și chiar ocazional o interjecție, ca o neașteptată şi elocventă: „Bah!” …
  • Cu această ediție a Caiete, însoțită de prima carte pe care a publicat-o în România, „Pe vârfurile disperării”, editura Tusquets inaugurează „Biblioteca Cioran” în cel mai bun mod posibil, unde va publica cea mai mare parte a lucrărilor sale, care continuă să provoace interesul unui număr considerabil de cititori din țara noastră încă din anii șaptezeci, când Fernando Savater a tradus o parte din cărțile sale și și-a publicat teza de doctorat, „Eseu despre Cioran”
  • Această celebritate pe care Cioran s-a străduit să o disprețuiască (a respins, de exemplu, un premiu literar important, a cărui încoronare i-ar fi fost foarte utilă cu ani în urmă, după cum însuşi i-a explicat juriului, dar el nu mai avea nevoie de această recunoaşrere și le-a recomandat decidenţilor să dea premiul respectiv unui scriitor mai tânăr și neajutorat) este ceva unic datorită faptului că, deși puterea expresivă a exprimării sale derivă din somptuoasa tradiție retorică franceză, Cioran a fost un scriitor intempestiv.
  • A fost astfel atât prin abordarea originală a subiectelor care îl interesau (…) cât şi datorită condiţiei sale de”periferic” social: un exilat român în Paris, care repudia deopotrivă româna și franceza și se lăuda cu statutul tău apatrid.
  • Dar şi pentru că  a locuit în camerele hotelului până când a cunoscut-o pe Simone Boué și s-a mutat cu ea la mansarda pe care le-a închirit-o un fan al lucrării sale, pentru că şi-a făcut ca norma de viață să nu muncească niciodată în sensul social al termenului „a munci”, pentru că îi urmărea cerșetori aproape cu invidie.
  • Uneori, Cioran pare o lumină de cinism și dezamăgire, un Diogenes al secolului al XX-lea, iar alteori un şarlatan al Balcanilor, un aliat al suferinţei. Cu siguranță una dintre forțele decisive în configurația sa de gânditor și scriitor în lume, pe lângă citirile sale despre mistici, a fost și Oswald Spengler, autorul „Declanul Occidentului”, care a postulat viața organică a civilizațiilor. A contat însă şi formarea sa într-un mediu religios, ca fiu al unui preot ortodox, unde influenţa a fost dată de un anume dor de transcendență.
  • Apoi, după aderarea sa tinerească la naționalismul românesc interbelic, cu simpatii extremiste – de unde s-ar fi „hrănit” pentru tot restul vieții sale -, a devenit un mut în problemele politicii, cu excepția conversațiilor sale zilnice telefonice cu Eugen Ionesco, în care ambii erau în largul lor ca opozanţi ai frivolității lui Sartre și ai stângismului cultural parizian din acea epocă. De asemenea, l-a ajutat să se formeze, după cum însuşi a subliniat în repetate rânduri, insomnia de care a suferit în cea mai mare parte a vieții sale și care l-a aruncat „în afara timpului”, într-o eternitate agonizantă.
  • Și, în sfârșit, şi-a pus amprenta asupra personalităţii sale starea de exil, la Paris, unde primea cu mare „zgârcenie” vești despre grijile prietenilor și rudelor sale prinși în închisoarea dictaturii comuniste românești. Cioran avea desigur un mod special de a fi singur, dar bine conectat cu nenorocirea, ale cărui mii de variații erau punctate cu câte un comentariu ironic și o celebrarea a lui Bach sau Brahms – „Bach rămâne, în ciuda tuturor, cea mai mare descoperire pe care am făcut-o în această lume decăzută”-, cum menționa el, între 1957 și 1972, în aceste „Caiete” traduse acum şi în limba spaniolă.

 

Leave a reply