Excepţionala Mihaela Miroiu! „Viaţa mea seamănă cumva cu păpuşile Matrioşka”. Interviu despre oameni şi criză

1
336

N-am avut şansa şi nici onoarea de a-i fi student doamnei Miroiu. Nu doar pentru că poartă numele bunicului meu drag, preot o viaţă în comuna mea natală, ci şi pentru că m-aş fi simţit ca „acasă” având-o la catedră pe distinsa cărturară, ea însăşi crescută la ţară, în Hunedoara.

Dar mă împac cu gândul că tot mi-a rămas ceva de la dumneai, de prin apariţiile media. Din acest motiv, m-am „răzbunat” cumva pe destin şi am rugat-o să stăm puţin de vorbă, ca de la ziarist la intervievat, sperând că astfel voi avea timp suficient pentru a-i savura „crema” intelectuală şi deopotrivă rafinamentul sufletesc.

N-a fost să fie! Mi-ar fi trebui ore bune, zile, luni… Probabil că nimic n-ar egala în termeni de timp cursurile şi mai ales seminariile aşteptărilor mele pierdute, ca fost potenţial student al doamnei profesoare Mihaela Miroiu. Însă sper măcar să fi trecut examenul de a-i fi smuls promisiunea unor interviuri viitoare, pentru că mărturisesc sincer, nu prea mă satur s-o ascult când discuţia caută esenţa, profundul, analiza şi înţelegerea superioară.

Din punct de vedere tehnic, cum coronavirusul ne obligă să ne reinventăm mediatico-jurnalistic, n-am reuşit s-o „prind pe sticlă”, adică în video, pe doamna profesoară. I-am „agăţat” în schimb vocea telefonului peste filmul de pe youtube, în timp ce mă chinuiam să pun pe ecranul smart TV-ulului din spatele meu articolul de prezentare cu domnia sa. N-am reuşit. Dar de auzit, o puteţi auzi în înregistrarea video de mai jos.

Interviul cu Mihaela Miroiu merită „toţi banii”. Fiţi fără grijă, e gratis :)! Dar e atât de suculent şi plin de saţietate în materie de psihologie socială încât nu m-am putut abţine să-l culeg pe îndelete, pentru a vi-l putea oferi integral după ce va fi totul pus „pe curat”, aşa cum am învăţat la şcoală.

Cei care nu mai au însă răbdare până mâine, pentru a-l putea citi în forma completă, îl pot vedea în înregistrarea video de la finalul acestui text.

Deocamdată însă, am ales din prima parte a discuţiei frazele care descriu cel mai bine forma largă a interviului, pe care le puteţi citi în continuare. 

Vă las acum în compania excepţionalei Mihaela Miroiu. Ştiu, undeva în abecedarul jurnalismului clasic scrie că e bine să evit epitete precum cel dinainte. Dar, sincer, m-am cam săturat şi eu de tipare care-mi ţin aprecierile sub papuc! Suntem oameni, iar emoţiile noastre sunt un dar, nu o cutumă. 

Lectură plăcută! 

Extrase din interviul cu Mihaela Miroiu

  • Am un noroc extraordinar că am curte… Mă gândesc la strategii de supraviețuire, de exemplu, până anul acesta am avut o curte pur-estetică, ei, anul acesta am plantat roșii, busuioc, ceapă verde în  locul unor straturi cu flori.
  • Lumea nu se împarte între licenţiaţi şi nelicenţiaţi. Cunosc oameni de o calitate morală, umană, extraordinară, care au şapte clase, pentru că atât au apucat.
  • Cred că viaţa mea seamănă cumva, figurativ, cu păpuşile Matrioşka. Adică, mica ţărancă de acolo, nepoata ţăranilor din Sâncrai, fiica unui orăşel de provincie… Ele trăiesc toate, în acelaşi timp!
  • Nu știm și nu avem exercițiul de a-i prețui și respecta public pe cei care merită să fie prețuiți și respectați. Deci, noi trebuie să distingem cumva între faptele unei persoanei și persoană.
  • Vă dau un exemplu clar: mie îmi place foarte mult ce face primarul din Hunedoara. El este primar PSD. Legătura lui cu partidul nu știu cât e de puternică sau nu. Dar, pe de-o parte omul ăsta nu a comis nici un act de corupție, pe de alta parte a făcut în orașul acela ceea ce nu s-a întâmplat în 30 de ani.
  • În concluzie, în primul rând trebuie să fim auto-critici. Ne uităm la noi înșine și ne dăm seama de câte ori suntem prostuți, de câte ori suntem lași, de câte ori suntem indolenți, de câte ori ne e lene să facem ceva bine, sau suntem ipocriți, nu?  Natura umană e ciudată. Deci, hai să ne uităm, în primul rând în oglindă și să ne dăm seama că nu avem de unde căuta repere perfecte în realitate, ci doar comparații fericite sau mai nefericite.
  • M-au atacat prietenii mei maghiari unii dintre ei pentru poziția foarte nuanțată pe care am avut-o în problema cu autonomia. Toată lumea te atacă pentru că nu spui ceea ce vrea.
  • Eu nu pot să înțeleg acest refuz al maturității din partea unor oameni, alminteri foarte educați, cu carte, mă rog, unii dintre ei foarte profesioniști. Problema este și cum formulezi critica și obiecția, ceea ce nu-ți convine. Nu ataca la persoană, nu sări la beregată, e normal să nu avem aceleași păreri.
  • Ce se întâmplă cu chestiuna asta cu bătrânii, deci, modul în care statul gândește problema vârsnicilor, sau alte instituții, în cazul ăsta institutul de care se ocupa Streinu Cercel, reflectă o gândire, din păcate, foate neliberală.
  • Deci, pe scurt, ideea că statul îți spune ție de ce ești sau nu ești în stare, pe mine mă insultă, sincer.
  • Una este România din timpul crizei pe stradă, pe drum, la magazine, la piață, la farmacii unde mai ai acces și oamenii se poartă foarte OK și sunt deferenți, politicoși, poartă distanța între ei, se respectă, se sprijină, tind să își creeze spațiu dacă vrei să faci ceva și așteaptă cu răbdare, cât timp se află în spațiul fizic nu și-au pierdut deloc mințile. Cred că oamenii sunt smintiți când e vorba de spațiul discursiv, mai ales virtual.

 

1 comment

  1. Rammstein 1 mai, 2020 at 17:12 Răspunde

    O să ajungem stimată Doamnă să ne fi urât ziua când ne-am născut!!!… spre asta ne îndreaptă statul în general, dar în particular cum e cazul la noi ,statul fiind cel mai prost administrator caută soluții din cele mai bizare de a conduce !!! ..statul te folosești că pe un bun,că pe un produs, atât timp cât aduci profit ești bun , când nu mai prezinți interes ..ai trecut în partea consumului , statul caută să se debaraseze de tine,exact că la o mașină ,cat e nouă o exploatezi la maxim,când s-a învechit și trebuie să bagi bani in reparatii ,o duci la fier vechi…la retopit… ar fi interesant să se dea pe ecrane un film celebru…”Harna Verde”!!!..un film despre o realitate crudă într-un regim totalitar ..unde societatea omenească era o masa amorfă , fără orizont , trăind zilnic pentru o bucată de pâine…un sistem dictatorial crunt, menținut în viața de regimuri militare și polițienești…nu știu ,dar filmul asta se potrivește exact condițiilor actuale …am impresia că cei care ne conduc din umbră văd zilnic acest film…

Leave a reply