CORONA-JURNAL. E frumos sub cerul Valenciei! Până te opreşte Guardia Civil…

0
358

Episodul 2. Am sărit peste o filmare proastă. Nu-i bai, erau doar câteva minute şi doream să savurăm împreună nişte peisaj cu promisiune de vară. Am uitat geamul Golfului 4 deschis şi se-aude ca la balamuc. Dar mi-a mai rămas marfă video. Cea de la final, e ok, dacă nu vă deranjează bordul maşinii mele.

Deocamdată, să mai zic vreo două vorbe scrise. Nu mult, că strică 🙂

Am ieşit din casă după 17 zile de neieşit. Carantina, bat-o vina. Ştiu, ştiu, mulţi suferiţi din cauza ei. O prietenă din Bucureşti se simte în apartamentul ei din Militari mai rău ca Dragnea,la Rahova.

Mă rog. Ce-i drept, „Livache” are probabil mai mult spaţiu acolo, atunci când iese din celululă. Dar orişicât…

Da, da, fraţilor, e dureros. Eu mă lupt să ridic împreună cu voi (apropo, distribuiţi, vă rog, la greu!) 🙂 acest puişor de presă numit LUMEALIBERA.RO şi-al său canal de youtube LUMEA LIBERĂ TV, ceea ce mă ajută, recunosc.

Dar să stai ore în şir la laptop nu-i cea mai fericită postură, recunosc. Însă acum prinde mai bine ca altădată.

În filmarea de mai jos, vă invit să parcurgem împreună cei 7 kilometri dintre magazinul „CONSUM” (un fel de Kaufland), aflat în „el pueblo” Naquera (satul, am vrut să zic), şi satul unde stau eu de câteva luni şi vreo 18 zile de carantină: Serra.

Nu vă plictisesc prea mult. Dacă bat câmpii, opriţi sonorul şi „ascultaţi” peisajul prins pe camera telefonului meu, prins şi el pe bordul maşinii. Asta chiar că merită!

Cerul, muntele care amestecă ruginiul stâncii cu verdele pinilor, clădirile, faţadele, istoria, carpetele cu parintele spiritual al zonei, cartierul de lux de la ieşirea din Naquera, un fel de Beverly Hills cu aromă colonială spaniolă şi… maşinile Poliţiei.

Nu, asta n-o să vă placă, deşi n-a fost atât de rău. Erau agenţi de la temuta Guardia Civil, o instituţie militară cu atribuţiuni de ordine publică, subordonată Ministerului Apărării şi Ministerului de Interne. E înfiinţată cu patru ani mai devreme decât Revoluţia Paşoptistă de la noi, în 1844, şi are imagine de Poliţie care nu se joacă.

Aici, nu te tragi de şireturi cu ei. Nu te târguieşti, nu stai la taclale, nu-i iei peste picior, c-ai pus-o. Se poartă amabil, respectuos, dar dacă sari calul jar mănânci!

Nu e cazul meu, ştiţi deja. O tânără în uniformă verde mă opreşte în rampă. Verifică peste tot, să vadă de ce au ieşit din carantină cei de la volan. Îşi fac datoria, că-i groasă cu pandemia.

„Am fost de compras”, zic. Îmi cere tichetul de cumpărături. Asta-mi mai lipsea! Mă scotocesc peste tot, dar ţidula parc-a intrat în pneurile maşinii.

Îmi zice să dau jos geamul uşii din dreptul meu. „No va, no va…”, îi răspund prin masca anticoronavirus. A înţeles că-i spun că nu merge, dar nu înţelege cum de nu coboară lin sticla de alături, nu ştie ea ce super-Golf 4 din 2002 am!

Vine un coleg Guardia Civil. Îi zice ceva, iar tânără „gardiană” mă întreabă unde stau. Aici, mai sus. „De când?”. Păi de vreo juma de an… „Aveţi acte?”. Clarooo! Îmi aduc aminte că am fost inspirat şi am făcut poze înainte să plec de-acasă.

Dar ca să le arăt, trebuie să opresc filmarea. Aşa că, mă scuzaţi! Rămâneţi cu Guardia Civil şi peisajele, din ce-aţi văzut până la oprit filmarea, dar promit să mai adaug un scurt video în episodul următor. Aşadar, pe mâine, dar staţi pe-aproape! Nu de alta, dar avem o carantină de împărţit cu toţii. Fie ea şi de la distanţă.

Leave a reply