Vinurile din Moldova, prezentare la Fox TV

România trăiește mereu în sufletul meu, de ani și ani, deși e departe de mine fizic, prea departe. Dar de când evoluția tehnologică ne permite să vorbim cu cei dragi pe skype, whatsapp, email, facebook etc., sunt mereu acasă în România mea. Parcă întineresc doar urmărind ce se întâmplă de la distanță. Iar aici, în America, atunci când vine cineva din România sau când România devine subiect de știri pentru americani, sunt tare mândră.

La fel mă simt și când aflu de frații noștri din Republica Moldova. Bunăoară, deși trăiesc de timp îndelungat într-una dintre cele mai populare regiuni viticole ale lumii – California -, m-am simțit minunat când am văzut o emisiunea la Fox TV despre vinurile din Moldova. Au pomenit de Cricova, Mileștii Mici, Purcari, au spus de ”dry wine”, de șampanie etc.. Ce să mai, au vorbit foarte frumos de acel mic colț de lume pe care înainte nu-l băga nimeni în seamă! Nice!

Acum, iată, ceva s-a schimbat și sper ca această promovare să aibă legătură și cu drumul pro-occidental pe care au apucat-o frații noștri de peste Prut. Știu că nu e ușor, că mai simplu e să pleci din țară și să spui că nimic nu se va schimba, dar mereu vor exista oameni care să schimbe lumea în bine. Iar acolo, nu departe de Chișinău, există destui români (zis ”moldoveni”) adevărați care știu să facă lucrurile bine. Vinul e doar un exemplu. Noroc, fraților! Cheers! E abia începutul. Mai jos am salvat clipul video cu emisiunea de la Fox:

#Cricova #Kvint #MilestiiMici #Purcari

Ioana Dolana, SUA

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may also like