Trei români dispăruți sub uraganul Irma în Caraibe

„Sunt trei români. Este soţul meu şi încă doi români care lucrează acolo şi nu reuşim să dăm deloc de ei. Ştiu că…Eu am mai fost în uragan. Locuiesc în zonă de mulţi ani, dar e un sentiment neplăcut”, a declarat pentru Digi24 Ioana Bercean, soţia unuia dintre români.

„Ultima dată am vorbit cu soţul meu în jurul orei 1 (ora 13:00, n.r.) şi atunci am vorbit la telefon. Înainte de asta, căzuse curentul. De fapt, în timpul unor astfel de evenimente se taie utilităţile, apă, curent, tocmai pentru a se evita alte dezastre, dar liniile telefonice mai mergeau. În jurul orei 1 am vorbit ultima dată cu el şi de atunci nu mai funcţionează nimic, dar ştiu că între timp a trecut şi (uraganul – n.r.) Irma peste ei. Când am vorbit eu la ora 1.00, tocmai se pregăteau să intre în ochiul uraganului, urma perioada aceea de acalmie. Acum am văzut că e deja în Puerto Rico. A trecut de ei. În principiu, a trecut de ei, dar nu există niciun fel de posibilitate de comunicare cu ei, acolo. Sunt afectată, pentru că eu duminică am plecat de acolo. Eu am venit să mă înscriu la şcoala doctorală. Am trecut prin atâtea uragane, dar acesta este cel mai puternic pe care Saffire l-au înregistrat în Oceanul Atlantic, adică, nici măcar nu mai puteau să îl încadreze la categoria 5”, a spus Ioana Berceanu.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis, joi dimineaţă, că are în atenţie cazul celor trei români care nu mai pot fi contactaţi de către familii şi că a făcut demersuri pentru a obţine informaţii cu privire la existenţa unor cetăţeni români afectaţi de uraganul Irma, anunță News.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may also like