”Suntem peste tot acaaaasăă!”. Adică, nu mai ieșim deloc în lume…

Redau puțin mai jos postarea lui Vlad Pîrvu, alături de fotografia de mai sus, pe care el a surprins-o pe Giulești. Excepțională imagine, extraordinar moment! Sunt suporteri ai Rapidului care continuă să meargă la stadion deși echipa lor, prin voia celor care au abuzat-o financiar și managerial, a ajuns în Liga a patra! Impresionantă e imaginea bătrânului din prim-plan. Și el, și cel care l-a prins în poză meritau ieri și azi o altfel de Națională de fotbal. Dar cui îi mai pasă de ei?

Când mă va mai întreba cineva de ce Rapid, o să-i arăt poza asta. Septembrie 2017, liga a 4-a. – la Stadionul Giulești-Valentin Stănescu.”

Sursa: Vlad Pîrvu – Facebook

”Suntem peste tot acasă”, sună atât de vibrant imnul Rapidului. Care poate fi adaptat în sens deprimant la nivelul echipei Naționale. Adică, nu ”suntem peste tot acasă” pe ideea că ne iubește lumea oriunde am merge, ci că anii trec și noi tot acasă rămânem cu Naționala. Nu mai ajungem la un Campionat Mondial de decenii. Ultimul a fost în 1998, în Franța. Naționala de fotbal a României va rămâne din nou acasă. De aproape 20 de ani, nu mai pupă Mondial. Nu va fi nici anul viitor în Rusia. Înfrângerea din meciul cu Muntenegru contează mai puțin. Nici alte rezultate proaste din campania de calificare. Există multe cauze pentru criza fotbalului românesc, ne-ar lua un campionat să vorbim de ele. Dar nefiind un specialist al jurnalismului sportiv, precum mai tinerii mei colegi Narcis Drejan sau Daniel Nazare (de la primul, m-am și inspirat în impulsul de a scrie acest scurt text), mă opresc doar la boala echipelor de club.

Cum să ai o echipă națională bătăioasă în topul calificărilor la CM sau CE, dacă ai un campionat intern slab, fără bani, zăpăcit de o criză a valorilor și a managementului sportiv&economic? Câtă vreme echipele de club nu produc jucători și performanță de talie continentală, nici Naționala nu va scoate capul în lume. Exemplul lui Hagi și ”Viitorul” său e doar excepția de la regula fotbalului de cârpă.

Sigur, acum îl putem da afară Daum. Avem chiar motive să arătăm cartonașul roșu conducerii FRF, nu știu culoarea celui pentru LPF. Și probabil că aici trebuie scormonit pentru sursa crizelor de azi. Dar mi-e clar că, dincolo de bube, avem nevoie și de OAMENI. De pasiune tip Gică Hagi. Și chiar de suporteri care trăiesc o viață alături de echipa lor de suflet, indiferent prin ce găuri ale istoriei o aruncă acei ”oameni” cu litere mici.

Spuneam că m-am inspirat din prietenul Narcis Drejan, jurnalist sportiv în care arde acea pasiune de care vorbeam mai sus. Îl urmăresc când am timp, din simpatie și din respect pentru dragostea lui nebună față de sportul mare și curat. La el pe Facebook, am descoperit postarea de mai sus a acelui fan rapidist, care mi-a mers la inimă. Cuvinte puține și o imagine sfântă, care vorbesc singure despre starea de azi a fotbalului. Adică, dragoste multă și totodată resemnare la niveluri inferioare. N-a mai rămas nimic din semeția lui Gică Popescu. Ori din dârzenia milimetrică a lui Cristi Chivu la Inter-ul lui Mourinho în eliminarea celei mai bune echipe din toate timpurile – Barcelona lui Guardiola.

Dragoste și înfrângere. Exact ca țara. Iubire de România noastră și înfrângerea tuturor oamenilor simpli de către echipa politicienilor puși pe jaf. Fotbalul nu poate fi altfel. Fani îndrăgostiți până la moarte de culorile lor de suflet și tot ei în marea lor majoritate înfrânți de echipa de boși care i-au luat în stăpânire.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may also like