Pumnul lui Palada și mineriadele lui Dragnea

Azi, violența politică de sorginte fesenistă a revenit în România prin agresiuni fizice și verbale împotriva parlamentarilor USR.

Senatorul USR Mihai Gotiu a fost lovit azi de Mirel Palada, fost purtător de cuvânt al guvernului Ponta, în platoul unui post de televiziune, suferind vătămări corporale în urma acestei agresiuni. Tot azi, în ședința unei comisii parlamentare, deputatul USR Adrian Claudiu Prisnel a fost întrerupt de Nicu Niță, deputat PSD de Brăila, cu remarca „Eu v-aș omorî pe voi”.

Îi cer lui Liviu Dragnea și ortacilor lui politici să-și aducă la ordine mardeiașii. Intimidarea fizică și verbală nu funcționează cu USR. Aceste manifestări de huliganism politic nu fac altceva decât să ne sporească hotărârea de a face o opoziție fără compromisuri față de guvernarea abuzivă, iresponsabilă și incompetentă a PSD.

Am cules mesajul de mai sus din articolul făcut târziu după miezul nopții de colegii mei, care au urmărit la cald explozia de informații pe internet după bătaia pe care Mirel Palada (PSD) i-a servit-o lui Mihai Goțiu (USR), în studioul B1 TV. Vorbele citate îi aparțin lui Vlad Alexandrescu, membru activ USR la Sectorul 1, și au fost publicate pe pagina de Facebook a senatorului agresat. Mesajul definește foarte limpede situația României de azi. Una care seamănă tot mai mult cu cea a României lui Ion Iliescu de după Revoluție.

Atunci, fostul lider al FSN (tatăl PSD) a făcut exact ce face Liviu Dragnea azi: incitare la ură. În acei ani tulburi, ura i-a folosit lui Iliescu. Mineriadele, îngroparea în sânge a Pieței Universității, montarea conflictului româno-maghiar de la Tg.-Mureș au fost metode prin care regimul Iliescu-FSN a ucis orice urmă de opoziție. Și a sucit atenția poporului dinspre hoții Revoluției (Iliescu&co.) spre noii ”dușmani ai poporului” inventați în laboratoarele sovietice: teroriștii, ungurii, țărăniștii, agenturili. Iliescu și FSN (PSD) au domnit apoi în liniște, în timp ce oamenii lor jefuiau economia națională, băncile statului, fabrici. Dar pentru asta, repet, a fost nevoie de sânge care să bage frica în oasele populației.

La fel se întâmplă și azi, doar proporțiile s-au schimbat. Suntem în UE, mai avem ceva justiție, comuniștii fabricați la Moscova s-au dus la locul lor, românii s-au mai deșteptat. Azi, nu mai merge cu sânge, deși au încercat și la protestele #Rezist să monteze o baltă gen mineriadă (apropo, când ne spun Internele cine sunt cei care au aruncat petarde la guvern?). Însă merge cu violență verbală, multă minciună, tupeu, ba chiar atacuri fizice. Iar pumnii lui Palada în gura lui Goțiu arată că PSD revine treptat la obiceiurile feseniste.

Așa procedează ei când se simt înghesuiți. Ion Iliescu s-a temut că Piața Universității îi va lua puterea obținută prin crimă la Revoluție. Și când presiunea a devenit prea mare, a dat ordinul de sânge pe unitate. Azi, când armata penală simte că justiția o poate ”răpune” pe lege, oamenii lui Dragnea încep să cedeze nervos. Nu contează că sunt tovarăși cu Ponta și că acum fac pe rivalii. Contează că a revenit politica pumnului în gură. Chiar și la TV. Precum minerii ce descindeau în redacțiile ziarelor din Casa Scînteii, ca să le scoată ziariștilor democrația din cap.

Vom vedea tot mai multe scene de violență. Deși ele se văd deja pe internet cu toți talibanii PSD, care mor de gât cu ”familia tradițională, ungurii, Soroș, străinii, multinaționalele” și toate celelalte teme menite să provoace falii în societate. Aceasta e metoda URSS: dă-le ciozvârte de ceartă, iar tu rade-i pe tăcute pe toți cei care vor să pierzi puterea. A aplicat-o Iliescu, o aplică Dragnea. Rezultatul? Crește intoleranța, iar oamenii sunt gata să-și crape capul pentru nimic.

Cui folosește? Întotdeauna agresorilor. I-a folosit lui Iliescu, care a scăpat de pușcărie, îi va folosi și lui Dragnea ca să nu ajungă nici el acolo. După mineriadele lui Iliescu, a început marea emigrare. Fuga de România. Acum suntem în fața unui alt mare val provocat de mineriadele lui Dragnea. Cei care au plecat între Iliescu și Dragnea pe motive economice sunt buni plecați. Iar cei rămași aici au acum un motiv foarte serios să se întrebe: acum, în vremuri noi, cu alte forme de violență dar vizând același scop ca înainte, noi ce facem? Mai rămânem?

Laurențiu Ciocăzanu

5 comments

  1. Excelent articol! Asa e Laurentiu Ciocazanu. Violenta este tehnica de lupta amplificind ura intre oameni normali. Cind nu e suficienta violenta verbala (vezi Nicolicea si Codrin S) se trece direct la aplicarea de „corectii” asupra celor carora nu le place politica fesenista. Ar fi multe de spus, dar eu nu ma pricep ca voi, la vorbe. Sinteti tineri, incercati sa luptati si rezistati asaltului fesenist.

  2. Agresivitatea ajunge, încet dar sigur, singurul model oferit de cei care nu au criterii axiologice și mimează roluri străine puterii lor intelectuale. S-a ajuns la dominarea lichelismului politic, a derbedeilor care ne sufocă prin metode staliniste. Reacția lui Palada arată criza în care se află partidul aflat la putere. Ce pot înțelege niște indivizi ai pumnului și ai picioarelor, acește chipuri complexate care au nimerit din întâmplare într-o postură publică?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may also like