Păzea, ies pușcăriașii! Ministrul tovarăș cu violatorii, criminalii și corupții

Ne-a blestemat Dumnezeu să avem un minitru al Justiției care nu se pricepe decât să facă legi pentru protejarea corupților (vezi celebrul pachet pentru ”reforma justiției”). Dar în bunul stil al capilor mafioți, Tudorel Toader nu doar că execută comanda clanurilor penale din politică, ci nu mișcă un deget pentru protejarea românilor cinstiți și la locul lor față de infractorii obișnuiți, fără culoare politică. Iresponsabilitatea crasă de care dă dovadă această catastrofă numită Tudorel Toader se reflectă și în iminenta eliberare din penitenciare a criminalilor, violatorilor sau șmecherilor cu bani.

Peste 500 de deţinuţi au fost eliberaţi joi, în prima zi de la intrarea în vigoare a legii privind recursul compensatoriu, a anunţat, vineri, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader. El a spus că această cifră este mare şi i-a depăşit aşteptările, pentru că nu credea că „impactul va fi atât de mare”. Deţinuţii care au executat pedepsele în condiţii necorespunzătoare şi au fost eliberaţi din penitenciare înainte de intrarea în vigoare a legii, având procese pe rol la CEDO, vor primi despăgubiri în bani, a mai spus ministrul Justiţiei. Legea privind recursul compensatoriu prevede că pentru fiecare 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare fiecare deţinut va beneficia de şase zile considerate efectuate, potrivit News.ro

Legea privind recursul compensatoriu prevede că pentru fiecare 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, fiecare deţinut va beneficia de şase zile considerate efectuate.

Conform legii, condiţiile necorespunzătoare se referă la cazarea într-un spaţiu mai mic sau egal cu 4 mp/deţinut, care se calculează, excluzând suprafaţa grupurilor sanitare şi a spaţiilor de depozitare a alimentelor, prin împărţirea suprafeţei totale a camerelor de deţinere la numărul de persoane cazate în camerele respective, indiferent de dotarea spaţiului în cauză; lipsa accesului la activităţi în aer liber; lipsa accesului la lumină naturală sau aer suficient ori disponibilitatea de ventilaţie; lipsa temperaturii adecvate a camerei; lipsa posibilităţii de a folosi toaleta în privat şi de a se respecta normele sanitare de bază, precum şi cerinţele de igienă;existenţa infiltraţiilor, igrasiei şi mucegaiului în pereţii camerelor de detenţie.

Perioada pentru care se acordă zile considerate ca executate în compensarea cazării în condiţii necorespunzătoare se calculează începând cu 24 iulie 2012.

Monica Macovei: Va crește criminalitatea!

 

”Ministrul Toader ne spune ca astazi au fost eliberati conditionat 529 de detinuti, iar alti 3.349 vor iesi din inchisoare zilele urmatoare. Totul este posibil pentru ca Toader a sustinut legea cu eliberarea conditionata. Toader zice ca nu se astepta ca impactul sa fie ‘atat de mare’.
Domnule Toader, asta inseamna ca ati acceptat sa fie adoptata o lege fara sa faceti cel mai mic studiu de impact. V-ati intrebat o secunda ce vor face acesti aproape 4.000 de oameni eliberati conditionat? Au unde sa se duca? Au ce sa munceasca? Asteptati-va sa fiti surprins in continuare ca va creste criminalitatea si vor fi mai multe infractiuni de furt si violenta, pentru ca unii dintre cei iesiti n-au niciun ban in buzunar.”,
scris europarlamentarul Monica Macovei pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may also like