Naquera vă spune ceva? Ne va povesti Carolina…

Aterizat la Valencia, obosit, înghesuit, vai mama noastră de călători pe drumuri! Dar e bine. Cobor pe pământ spaniol îndrăgostit de două lumi: cea a Anei mele din avion (care m-a cucerit cu povestea ei de viață) și cea care mă primește deja.

Tinel și Ovidiu sunt băieți de gașcă. Au peste 10 ani de Spania și, ca multor frați români, nu le-a fost ușor. Nici acum nu le e. Dar sunt mai ”de-ai casei” și au învățat să lupte. Mă ridică de la aeroport cu ”furgonul” (așa îi zice el) lui Ovi și ”decolăm” spre satul lui frate-miu. (mai jos sunt pozat în altă mașină a prietenului meu bistrițean, deh, n-a muncit omul degeaba!)

Îmi arde gâtul, ziceam și în episodul precedent, dar nu e doar de la sete. Niscaiva bacterii și-au găsit popas sub amigdalele mele mai mereu paradite, iar acum parcă văd că-mi strică sejurul!

Naquera e un nume ce nu spune mare lucru la prima auzire. O să mai tot aduc vorba de el, pe măsură ce-mi aduc aminte una-alta (iar nu mi-am notat ce vreau să țin minte!). Acum e vremea berii! Ghinion. E ”cerrada” (închisă) terasa din centrul centrului (cea mai veche din sat, așa mi-a zis băbuța care a deschis garajul casei în 1986 – da, pe-atunci era un garaj!). Simpatica proprietăreasă octogenară i-a lăsat fiicei moștenirea care i-a dat pâine și a scos-o și la pensie, dar fiica are și ea dreptul la un liber.

Coborâm ”la chinezi”. Și-au luat toți nume spaniole. Vorbesc atât de rău castellana! Dar știți ce? S-au înșurubat aci de ani buni grație umilinței. Juan sau cum l-o chema pe Chang al meu e prea amabil. Mă simt chiar incomod. Dar așa au supraviețuit. ”M-aș întoarce și mâine acasă în China”, îmi șoptește dulce-amar visul revenirii la glie. Așa spun toți, dar…

O să revin cu povestea lui, că e a multora. Acum, Chang, sau Juan, no importa, bagă, tati, o bericioaică! Estrella Galicia a apărut recent pe piață. E favorita mea, dar nu numai. Cifrele de vânzări au explodat. Succesul e apa. Puritatea nordului, regiunea nord-vest, spre Portugalia, nu departe de Camino de Santiago. De pe-acolo vine Estrella Galicia. Iar pe-aici spre sud localnicii respectă apa nordului.

Rad trei, scurt. Bine, sunt ”tercio”, adică o treime de litru. Știți cum e, nici nu simți trei. Cică asta e metoda să dovedești guturaiul. Dai și mai tare cu rece-n el. Hmmm, nu simt remediul. Parcă dimpotrivă. Mă ridic. Acasă la frate-miu mă așteaptă și Carolina sa, nepoțica mea. O iau agale spre urcuș. Fac poze. Admir centrul urbei. Palmierul inevitabil. Casele cu fațade felurite, dar bine îmbinate în peisaj multicolor, în armonie.

Naquera, că tot vă bat la cap cu ea, nu are nimic special, dar ceva mă atrage la ea și nu știu ce. O să încerc să-mi răspund pe parcursul acestei călătorii. Totuși, să-mi notez niște indicii. Vechiul împletit cu noul, aerul de mare amestecat cu muntele din spinarea satului, liniștea de așezare oarecum de vacanță, părculețele, culorile, soarele, arteziana de lângă primărie, băbuțele vorbărețe, moșuleții care le aprobă stoic vorbăria, moșuleții vorbăreți și ei, graffitti-ul simpatic al nepoților de moșuleți simpatici vorbăreți sau nu, zidurile cu piatră veche autentică, adevărate monumente vii pentru cei care iubesc naturalul nealterat de modernism fandosit etc. etc.

Ajung la Carolina, scumpa. Guapaaa! Adică, frumoasaaa! Șmechera se rușinează și îngână ceva în spaniolă. E născută aici, în toamnă intră la școală. Dar știe românește. Tinel și Cristina îi vorbesc în limba noastră, ea răspunde în a ei. O iubesc. De ce să mă chinui să vă spun ce e, de fapt, Naquera? Caroli, născută aici, ne va spune ea mâine-poimâine tot ce vrem despre lumea ei adoptivă. Deocamdată, facem o poză? Guapaaaa!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may also like