Moartea lui Quintus și viața PNL. Anticomunism sau nimic!

Era o mare de oameni. Într-o țară cu civism distrus. Capitala fusese ocupată de o României altfel. Una ce părea că n-a existat niciodată până atunci. A recunoștinței, respectului, demnității și onoareai. Sute de mii de oameni pe străzi. 11 noiembrie 1995, ziua în care Corneliu Coposu a fost condus pe ultimul drum. Felul său demn de a-și duce suferința pe picioare – în temnițele comuniste, dar și după Revoluție, în fața urmașilor leprelor comuniste ce-i furaseră tinerețea – a scos România în stradă. Erau oameni fără carnet de partid. Mulți. Foarte mulți. Acceptaseră ani la rând minciuna și dominația răului. Și au simțit nevoia să se elibereze de acel trecut nedemn aducându-i un ultim omagiu celui care parcă luase toată povara României pe umerii lui.

Așa s-a scris istoria succesului Convenției Democrate Române (CDR) în alegerile din 1996. Prin moartea Seniorului. Era o victorie ce venea oricum târziu, după șapte ani de jaf național garantat de camarilele comuniste conduse Ion Iliescu și Petre Roman. Fabrici, bănci, conturi, CAP-uri, resurse energetice și multe alte piese încă vii ale economiei naționale fuseseră înghițite de lăcomia noilor ”capitaliști”. CDR a moștenit un dezastru programat. Metoda se aplică și azi, cu guvernul PSD-ALDE, s-a aplicat și în 2008, cu guvernul PNL-Tăriceanu (sprijinit de PSD). Ca să repari un dezastru, trebuie să tai în carne vie. Am văzut cu toții cu Boc după Tăriceanu, dar și cu guvernele CDR după cele ale FSN (PDSR, PSD). Salvezi țara de la faliment, dar îți pui în cap poporul. Iar la următoarele alegeri, dispari!

Dar CDR a făcut ce trebuia. Patru ani de măsuri foarte nepopulare (concedieri masive în minerit, de exemplu), dar care au salvat România măcar pe termen scurt. Iar mandatul lui Emil Constantinescu (oricât de mult avem acum dreptul să-l detestăm pe fostul președinte pentru pactul lui cu ”Securitatea”, de care se plângea că l-a ”învins”) a contat enorm. Azi, chiar dacă suntem în mare pericol să revenim în brațele noii URSS, avem măcar șansa de a ne bate până la capăt pentru ce-am cucerit odată cu CDR. Suntem în NATO și în UE, adică feriți de viață în genunchi și de ocupație de tip Ucraina, grație moștenirii lăsate de moartea Seniorului.

Mircea Ionescu Quintus, care pleacă dintre noi la venerabila vârstă de 100 de ani, i-a fost aproape lui Corneliu Coposu în toate marile încercări ale vieții și ale istoriei naționale. A suferit și el prin închisori comuniste, a fost urmărit, hăituit, spurcat la TV, amenințat, batjocorit. Dar călit în anii grei de suferință, a avut puterea să stea drept și demn lângă Senior, în fața tăvălugului pornit de urmașii comunismului după decembrie 1989. Aura lui Quintus n-a fost atât de puternică precum cea a liderului țărănist, dar a imprimat liberalilor o anumită ținută izvorâtă din suferințele de după război. PNL n-a fost însă niciodată un ”anticomunist” radical. Liberalii au părut mai mereu dispuși să joace la două capete. Așa a fost posibilă ascensiunea în partid a unui Călin Popescu Tăriceanu, devenit ulterior aliat, pe față sau pe dos, al PSD. Așa a fost posibilă apariția monstruoasei USL.

Sigur că nu Mircea Ionescu Quintus poate fi făcut vinovat pentru așa ceva. Dimpotrivă, în ultimii ani, poziția sa a fost rezervată față de aceste combinații pesediste. Dar baronii de tip Dragnea infiltraseră deja și acest partid. Rămâne încă de neacceptat prezența în PNL a unor personaje de tip Petre Roman, om politic născut din masacrul lui decembrie 1989, aliat de nădejde al neobolșevicului Ion Iliescu, bașca fiu de luptător cominternist pe frontul spaniol, de partea Brigăzilor Roșii. Iar Petre Roman e doar modelul vizibil al infiltraților invizibili care au parazitat spiritul anticomunist al PNL.

Moartea lui Mircea Ionescu Quintus nu va fi o trambulină pentru salvarea României, așa cum a fost procesiunea incredibilă de la înmormântarea lui Corneliu Coposu. Dar poate fi momentul ca acest partid, ce rătăcește de 27 de ani pe drumurile democrației șubrede românești, să-și recapete esența și valorile de odinioară. Bunăoară, poate cel mai de preț bun al PNL este spiritul său anticomunist. Sigur că generația Brătienilor este o altă valoare pierdută pe traseul istoriei noastre recente, dar ea poate fi recuperată mai mult în proiectul de reconstrucție de țară (plecând de la rolul formidabil jucat de înaintașii liberali în Marea Unire de la 1918 și relansarea României ”prin noi înșine”). Însă dacă dorește să nu arunce la coș moștenirea lui Mircea Ionescu Quintus, PNL trebuie să devină ce-a fost odată și mai mult decât atât: ANTICOMUNIST pur-sânge.

Sunt vremuri de mari încercări istorice. Suntem din nou la mâna altora, dar poate mai mult decât oricând la mâna noastră. Rusia face progrese mari în recuperarea României pierdute din fosta URSS, dar nu poate face mai mult dacă noi acasă ridicăm un zid anticomunist impenetrabil. Un scut de conștiință extras din seva interbelică națională, care ne-a permis să devenim puternici și respectați în Europa.

România are azi nevoie, mai mult decât oricând, de un ANTICOMUNISM feroce, la ce ofensivă de tip bolșevic suportă țara azi: manipulări mediatice de tip ”Orwell – 1984”, agresiuni fizice și de limbaj ale forțelor neocomuniste, discursuri extremiste, anti-capital, politicieni cumpărați la bucată cu afaceri din corupție, oameni dispuși să-și vândă conștiința pe bani. Toate aceste racile bolșevice încep să acapareze societatea, pe fondul unei emigrații în creștere. Toate sunt arme de sorginte comunistă. Toate distrug națiunea, spiritul partidelor istorice care au făcut mare România, fibra noastră statală.

De aceea, e nevoie de ANTICOMUNISM feroce. Adică, de curățenie morală. De oameni fără legături cu ”sistemul” de tip sovietic. De caractere. De valori. De manageri. De cultură. De pan-europeni, nu de false portavoci populiste. De liberali adevărați. Nu de cei care se ”lipesc” de frică la inițiative populiste, pentru că ”așa dă bine la plebe”. Nu așa faci anticomunism liberal autentic. Ci prin adevăr dureros și antipatic, prin idei creatoare, prin soluții realiste, practice și cu efect direct în viața omului de rând. Căci undeva, cândva, cetățeanul simplu va mirosi ce goală-i viața din spatele gargarei politice naționalist-extremiste. Mai ales că istoria probează cu moarte așa ceva.

Am întâlnit un tânăr deputat liberal, la o emisiune TV, care vorbea ca un habotnic pesedist despre ”Soroș, marxism, familie tradițională”. Mi-am făcut cruce. Nu cred că punea mare preț pe ce scotea din gură, probabil că se rușina de el însuși, acasă, în fața oglinzii. Dar încerca și el să nu se lase înjurat de ”majoritatea” anti-homosexuală. PNL nu are nevoie de astfel de fricoși. De combinatori cu miză mică. Nici de spioni ai fesenismului gen Petre Roman. Sau de filfizoni prețioși, infideli și lacomi ca alde Tăriceanu. Are nevoie de curaj, de verde-n față, chiar cu riscul pierderii electorale. Căci așa au clădit oameni ca Mircea Ionescu Quintus, Corneliu Coposu, Maniu, Mihalache, Brătianu această țară zdravăn, acum 100 de ani.

2 comments

  1. Dumneze sa-l ierte și sper caci. nu este ultimu roman liberal în aceasta tară. Sant curios ce tupeu va avea Taricianu sa-i ducă pp coroană , după ce a trădat ideile liberale si pe Senior .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may also like