LIBERTATEA SI LINISTEA DIN REPUBLICA DOMINICANA

Prin comparaţie cu Europa, aici, în Caraibe, mă simt mult mai acasă. Ambiţiile sunt surse de stress, iar a deveni un profesional pe bătrânul continent e un lucru foarte dificil. Este o concurenţă mare, o lume care lupta cu tot dinadinsul să ajungă pe culmi… Iar tot ce se atinge până la urmă este moartea. O scriitoare franceză spune în una dintre cărţile sale, că ei nu-i plac fotografiile. Motivează prin faptul că nu sunt nimic altceva decât o înşiruire de viitori morţi! Rememorez trudă părinţilor mei, a bunicii, care se trezeau foarte devreme să facă asta şi aia că e foarte important! Unde sunt ei şi unde a rămas sau păstrat importantă respectivă!!!

Lozinca lor este cam in felul urmator: Este soare şi linişte şi „este” Dumnezeu cel care trebuie să facă în locul nostru cutare şi cutare chestiune. „Dios sabra” sau „si Dios quiere”…

Republica Dominicană este o lume fără mari ambiţii

Concepţia personală de pe vremea când eram acasă şi nu călătoream, era că viaţă bună înseamnă lux, stabilitate, profesionalism, casă şi linişte familială. Credeam că doar inţări occidentale civilizate se pot împlini astfel de utopice deziderate. Nimic mai eronat.

După 3 ani de America Latină, am decis să revin pe teritoriul european, în Franţa. M-am speriat de lumea grăbită, agitată, de individualism şi de suspiciunea cu care eram privit. La fel mi s-a întâmplat şi în Olanda unde am urmat-o pe prietenă mea din vremea respectivă. O lume preocupata si stresata aducand cu forfota musuroaielor de furnici dinaintea furtunii.

Am fost apoi  şi în România şi trăiam cam acelaşi simţământ de neputinţă, de sclavie şi de angoasă.

În cele din urmă m-am întors pe terra descoperită de amiralul genovez: Venezuela, Peru, Argentina şi în sfârşit, am avut pana recent cand am facut o vizita batranului continent ani fără să ies de pe insula dominciana…

În schimb, aici, totul e transparent, e liber şi există toleranţă umană. Nu simt acel mecanism care ne înlănţuie şi acea lupta după un vid de care nu ne dăm seama când trăim doar acolo: obsesia diplomelor, funcţiilor, carierelor…etc!

                 O colonie penitenciară elitista numită, Uniunea Eropeana

Elitismul aici nu-şi are locul, elitele în mintea caraibeanului nu au importanta in viata de toate zilele. „Să fie sănătos, sa-si faca treaba lui, nu-mi va strica el liniştea şi bucuria de a trăi prin forma sa de a gândi şi de a mi-o impune mie, cum se întâmplă în cercurile europene, un stil e viaţă sau concepţii după felul de percepţie a vieţii, al unuia sau altuia”, gândeşte caraibeanul.

 

În încheiere pot să concluzionez cu siguranţă că după felul de a trăi al acestor cetăţenii ai Americii Centrale – zona Caraibe, sunt, poate, cei mai fericiţi!

 

De ce? Fiindcă nu-şi consumă energia cu lucruri care nu au o valoare naturală!

Călin Daniel Cruceru

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may also like