La Pastoret, m-am ghiftuit cu cinci euro. Vamos, din nou prin Spania!

Ce zile! Când are loc o nenorocire, nu mai poți vorbi de altceva. Atentatul terorist de la Barcelona încă doare. Dar lumea noastră rămâne aceeași. Ne numărăm victimele, îi cerem lui Dumnezeu să le aibă în pază, pe noi să ne binecuvânteze și mergem mai departe. Prin viață, prin civilizația noastră. Iar eu, ”Prinlumecalator.ro”, la drum din nou prin Spania. Mă învârt de mai bine de o săptămână în regiunea Valencia. Așa l-am cunoscut pe prietenul Ricardo, argentinian de origine, portughez parțial, căci a muncit în Lisabona ani buni, și spaniol, desigur, cetățean model. E prietenul lui Virgil, prietenul meu, stabilit de ceva timp la Valencia și îndrăgostit lulea de culorile luminii zilei de aici care l-au fermecat și pe marele pictor Joaquim Sorolla. Îi găsiți filmați la finalul video-ului de mai jos:


V-am povestit despre sătucul de poveste Naquera, locul unde sunt cazat grației mărinimiei fratelui meu Tinel și a soției lui Cristina, n-o mai pun la socoteală pe scumpa de Carolina, fiica lor de șase ani și nepoțica mea (foto jos). Îmi place s-o tachinez, mai ales când o fac să se enerveze: ”Eres muy pesadooo”, îmi zice după ce nu mai rezistă în rușinea ei exagerată față de ”mi tio” (unchiul). Adică, în traducere aproximativă, ”ești foarte enervant”. Aici merg niște emoticoane cu râs, le puneți voi în minte și eu le public imaginar.

 

Știți ce mai vreau să spun de Naquera? Felul tihnit în care trăiesc oamenii din acest ”pueblo” aflat la 28 de kilometri de Valencia și la 20 de minute, cu mașina, de plaja Mediteranei. E lege să nu ratezi ”El almuerzo”, un fel de mic dejun consistent, care se servește între cafeaua de dimineață și comida (prânzul) ce începe în jur de ora 14.00, odată cu pauza de prânz luată de majoritatea angajaților. Ține până în jur de 16.00-17.00, cu siesta (odihna de 20-30 de minute, într-o stare de semisomn). Apoi, lumea revine la lucru până seara la 20.00. Urmează câteva ore pauză și de la 22.00 începe cina. Acesta cam e programul unui spaniol de vreme caldă. Românii de aici îl știu foarte bine.

Almuerzo e sfânt în Naquera. Baruri ai gârlă. Barul e parte din viața lor. Cel mai bun loc de socializare. De pus țara la cale, făcut politică, văzut și comentat meciuri, răsfoit ziare. Am încercat și eu să intru în pielea locuitorului de Naquera. Și-am făcut filmulețul de mai jos, de la plecarea din casa lui Tinel, trecerea prin barul El Sol, unde lucrează frumoasa timișoreancă Dana (foto sus) și de unde eu cumpăr zilnic El Mundo, El Pais, ABC, Marca, Sport și alte ziare.

Apoi cobor pe râul (în general secat) din spatele lui El Sol pentru a savura almuerzo la baza muntelui. În plus, pot fuma un purrito (țigare subțire de foi), pe care îl cumpăr de la Estanco (tutungerie), care mă costă doi euro pachetul de 10.  Aici, veți rămâne uimiți de amploarea mesei servite de generosul restaurant Pastoret. L-am cunoscut pe patron. Nu m-a lăsat până nu mi-a făcut cinste cu un vin de clasă și un almuerzo supercaloric. Drept răsplată, m-am ”răzbunat” și eu cumpărând un altul, alături de Alexandra, o altă nepoată aflată în vacanță la Tinel. O ditamai baghetă în care bucătarul îndeasă ce vrei, la comandă: bacon, queso (brânză), ardei copți, tortilla (omletă), cârnați, salam, jamon, roșii. Poți alege două-trei ingrediente. Toate sunt proaspete. Iar pâinea e crocantă. Mmmmm!

Înainte însă, până se prepară, el camarero (ospătarul) Juan (sus) îți aduce o gustare din care te cam saturi deja până să vină almuerzo: măsline și ”cacahuete” (alune în coajă) din belșug. Plus o băutură la alegere: apă, bere, vin, tinto de verano (vin și suc rece de lămâie, plus gheață). La final, dacă ai devorat ditamai bocadillo (sandviș), mai ai inclusă și o cafea, simplă, cu lapte, ”cortado” (cu puțin lapte). Toate astea te costă doar 5 euro. Spun doar pentru că e de fapt o masă pentru doi. Am trăit experiența asta la Pastoret. Gracias, amigos! Volvere (o să revin)!

Apoi am coborât spre amiază la o gustare de prânz, la un alt bar, al chinezilor de la ”Calderona”, unde eu și Alexanda doar i-am acompaniat pe Tinel și Ovidiu, de mâncat zău că n-am mai putut! Que aproveche (poftă mare)!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may also like