Jurnalul lui Radu Păltineanu. Cu tricolorul deasupra Ecuadorului

18 august 2017

Atunci când depui tot efortul să atingi vârful propus, îți pică numai bine, să ronțăi ceva mixuri de fructe şi semințe de la NativeBox.ro, mixuri care-ți dau acel boost de energie, ca să continui.

Produsele Native Box, mi-au fost alături la începutul expediției, pe când pedalam în Alaska, şi acum din nou, în turele montane din Ecuador.

 

20 august 2017

Reducerea ghețarilor permanenți de pe cele mai înalte culmi ale Terrei, este poate, efectul cel mai evident, al încălzirii globale.

Anzii ecuadorieni, unde efectuez mai multe ascensiuni în acest moment, se bucură de 7 vârfuri cu ghețar permanent (Chimborazo, Cotopaxi, Cayambe, Antisana, El Altar, Illinizele şi Carihuairazo). Dacă în anii ’80, suprafața totală a ghețarilor de pe aceste vârfuri, ajungea la 92 km^2, astăzi nu depăşeşte 44 km^2. Mai puțin de jumate, în doar 3 decenii. Doar ghețarul de pe Cotopaxi, s-a redus de la 19,2 km^2 în 1976, la 11,2 km^2 în 2006 (ultimele cifre pe care le-am putut găsi).

Pe termen îndelungat, asta poate afecta irigațiile şi agricultura locală, dependentă în această parte de lume, de apa provenită din ghețari şi lacuri formate de apa provenită din dezgheț, dar şi la creşterea nivelului mărilor, ca în alte părți ale lumii.

Dacă este să mă uit la situația din Himalaya, este cu mult mai periculoasă şi cu efecte mult mai devastatoare, putând afecta peste 1 miliard de locuitori din zonă. Schimbările şi efectele dramatice ale acestora, sunt cât se poate de evidente. Doar să ne deschidem puțin ochii şi să digerăm/raționalizăm, situația, zic eu. Şi apoi poate luăm şi nişte măsuri.

22 august 2017

În ultimele două săptămâni, m-am bucurat de prezența altor doi români, aici, în Ecuador, Călin Adam şi Daniel Cinghea, cu care am urcat împreună vf. Cayambe (5.790 m), al treilea vârf al Ecuadorului şi unul emblematic al acestei țări, la fel ca şi frații săi mai înalți, Cotopaxi şi Chimborazo.

Dacă pe Daniel nu-l mai întălnisem până acum, pe Călin îl ştiu de 2 ani. Mi-a fost gazdă în Calgary, în Canada, pe când am trecut cu bicicleta pe acolo. După primirea deosebită, făcută de comunitatea de români de acolo, am rămas amici, iar acum, potrivindu-ne cu locul şi timpul, am ajuns să împărtăşim puțin şi din pasiunea pe care o avem pentru munte.

Cotopaxi (5.897 m) şi Chimborazo (6.310 m), sunt cele mai cunoscute vârfuri din Ecuador şi 2 ascensiuni frumoase, pe care cred că şi le doreşte orice alpinist, dar Ecuadorul, numără 10 vârfuri care depăşesc 5.000 de m, dintre care, marea parte au ghețar permanent. Unul dintre acestea, este şi Cayambe, al treilea, după Chimborazo şi Cotopaxi şi pentru noi, soluția de înlocuire a Cotopaxi-ului, rutele spre vârful acestuia, fiind închise în acest moment, datorită activității vulcanice recente. Da, vorbim până la urmă de mulți vulcani cu un ridicat potențial de erupere, în această zonă a lumii. Continuarea, AICI

25 august 2017

Vârful Illiniza Nord (5.126 m), al doilea vârf de peste 5.000 de m din Ecuador, pe care am privilegiul să păşesc, în compania lui Cinghea Daniel.

După două săptămâni petrecute în trei, bunul amic Calin, s-a întors la ale lui, în Canada, iar eu cu Daniel, am luat-o spre sud, urmând să pedalăm o bucată de drum împreună şi continuând să facem ascensiuni, ici-colo. Daniel a venit echipat cu tot ce trebuie de acasă şi sunt extrem de bucuros să-mi fie primul partener de drum în peste doi ani, cel puțin pentru o perioadă.

Cât despre Illiniza, a fost un trek pe cinste şi ceva mai uşor ca şi Cayambe, dar cu privelişti la fel de dumnezeieşti. De aici, o luăm spre vulcanul Chimborazo (6.310 m), cea mai mare provocare alpină de până acum. Ne pregătim să petrecem câteva zile la altitudine, să facem recunoaşterea traseului şi să aşteptăm o fereastră de vreme bună.

26 august 2017

Poliția şi pompierii din Ecuador, continuă să-mi ofere cazare gratuită, în diferitele orăşele prin care trec. Sunt nişte adevărați profesionişti în slujba cetățeanului de rând şi a străinilor care le calcă pragul, fără excepție.

Am părăsit Quito, în compania lui Daniel, care şi-a adus bicicleta şi echipamentul din țară şi va face o bucată de traseu, împreună cu mine. Ne-am îndreptat mai întâi spre orăşelul El Chaupi, situat la baza Illinizelor şi ultimul loc sigur în care puteam lăsa bicicletele. După aprox. 60 de km, cu diferență de nivel de 1.100 de m, am ajuns pe seară în El Chaupi şi polițistul din poză, ne-a oferit două paturi într-o cameră separată din secție, ne-a asigurat bicicletele şi a doua zi, la 7 dimineața, ne-a şi urcat într-un fel de ATV până la 4.000 de m, unde începe traseul spre Illiniza Nord.

Toate sediile pompierilor şi a poliției sunt dotate cu dormitoare, săli de mese şi echipamente de ultimă generație. Nu mai zic că strălucesc de curățenie. Sunt impresionat. Dacă o țară ca Ecuador poate cultiva o asemenea atitudine, noi de ce nu putem?

Va urma

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may also like