”Dragnea să-și aducă mardeiașii la ordine!” USR, reacții în lanț după agresarea lui Goțiu

Internetul a explodat după dezvăluirea că senatorul USR Mihai Goțiu a fost lovit cu pumnul în gură de Mirel Palada (dreapta, în imaginea principală), fost purtător de cuvânt al guvernului PSD din vremea lui Victor Ponta.

Colegii lui Goțiu din USR au invadat pagina de Facebook a acestuia cu mesaje de solidaritate:

Când scriam acum doua ore de războiul lumilor noastre nu știam ca aproape simultan colegul nostru Mihai Gotiu era agresat fizic într-un studio de televiziune. Ce știu însă sigur sunt două lucruri. Unu, ca nici Mihai nici noi restul colegilor din USR nu vom da înapoi în fața genului acesta de intimidari. Și doi, că această clică care s-a înstăpânit pe țară și are impresia că România e tarlaua lor personală nu se va opri de la nici o josnicie în încercarea de a înăbuși orice opoziție. (Tudor Benga)

——————————————————————————————————–

Azi, violența politică de sorginte fesenistă a revenit în România prin agresiuni fizice și verbale împotriva parlamentarilor USR.

Senatorul USR Mihai Gotiu a fost lovit azi de Mirel Palada, fost purtător de cuvânt al guvernului Ponta, în platoul unui post de televiziune, suferind vătămări corporale în urma acestei agresiuni. Tot azi, în ședința unei comisii parlamentare, deputatul USR Adrian Claudiu Prisnel a fost întrerupt de Nicu Niță, deputat PSD de Brăila, cu remarca „Eu v-aș omorî pe voi”.

Îi cer lui Liviu Dragnea și ortacilor lui politici să-și aducă la ordine mardeiașii. Intimidarea fizică și verbală nu funcționează cu USR. Aceste manifestări de huliganism politic nu fac altceva decât să ne sporească hotărârea de a face o opoziție fără compromisuri față de guvernarea abuzivă, iresponsabilă și incompetentă a PSD. (Vlad Alexandrescu)


Căcaţii de la Antena 3 se distrează pe faza că scriitorul, ziaristul & senatorul Mihai Gotiu a fost „bătut” într-un studiou de televiziune de un Mirel, Muiel care NU ar trebui să ajungă acasă, ci la bulău! (Sugestii pentru laBe1iști, pentru următoarea emisiune cu Pulada, pt. început: Cosmin Perta, care a comis și antologia #Rezist. Poezia) (Mihail Vakulovski)


USR a dat, imediat după aflarea veștii, un comunicat oficial:

Colegul nostru Mihai Gotiu a fost agresat în această seară în platoul unei emisiuni la B1 Tv de Mirel Palada, fostul consilier al lui Victor Ponta. USR respinge categoric violența.

Până acum, consilierii și parlamentarii USR au fost de mai multe ori amenințați sau agresați fizic și verbal pentru că s-au împotrivit abuzurilor și au refuzat să tacă. Această practică a pumnului în gură, la propriu, este inacceptabilă într-o țară democratică.

Parlamentarii USR vor continua să lupte pentru libertatea de exprimare și drepturilor tuturor cetățenilor împotriva corupților din PSD și pentru a-i reprezenta pe românii care i-au votat pentru Parlament și consiliile din București.

 

Informația că Palada i-a spart fața la propriu lui Goțiu a fost confirmată chiar de postul B1 TV:

Scene incredibile în timpul pauzei publicitare din timpul emisiunii Talk B1, moderată de Nadia Ciurlin! După ce în timpul primei părți a emisiunii s-au contract puternic, în pauza publicitară, Mirel Palada, fost purtător de cuvânt al guvernului Ponta, l-a bătut pe senatorul USR Mihai Goțiu, lovindu-l cu pumnul în zona feței. Nadia Ciurlin a anunțat incidentul după revenirea în direct și emisiunea a continuat fără prezența celor doi.

„Din păcate pe pauza publicitară s-au întâmplat un eveniment extrem de neplăcut, domnul Mirel Palada l-a agresat fizic pe domnul Mihai Goțiu. Ne pare rău foarte rău pentru acest eveniment, din păcate au trebuit să părăsească amândoi platoul”, a anunțat Nadia Ciurlin.

Partidul a conceput rapid și un mesaj foto, în care apare poza lui Mirel Palada alături de o mănușă de box. Alături de imaginea menită să transmită mesajul de violență, apare următorul mesaj:

”Colegul nostru Mihai Goțiu a fost agresat în această seară în platoul unei emisiuni TV de Mirel Palada, purtător de cuvânt în guvernul Ponta-PSD”.

Jurnalistul Cătălin Striblea (Digi FM) a postat pe Facebook înregistrarea cu momentul din emisiunea TV care a lăsat mască opinia publică:

 

Foto: DC News

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may also like