Cum m-am îndrăgostit de Ana în Wizz Air

Și iată-ne plecați! Până la urmă, putem încerca să viețuim și mai puțin încordat, nu? Știu, nu-i simplu, dar merită măcar efortul imaginației. Voi încerca să povestesc ”pas cu pas” (scuze, mister president!) drumurile mele. Fără fițe. Cu vorbe mai puține. Dar cu multă bucurie pentru clipă, oameni, locuri, întâmplări.

Însă pentru asta mai e nevoie să ajungi și la aeroport. Iar dacă ai prieteni precum Alin, nimic mai simplu! Căci doar așa scapi și de trafic, și de taxi, și de taxe pe aeroport. Alinache, nu te iert/uit că n-ai vrut să-mi iei banii pe cea mai scumpă parcare din România!

Nu-i nevoie să plătești mult ca să pleci hai-hui. De aia s-a inventat ”lăucostul”. WizzAir o face bine. Căci dacă n-ar face-o n-aș fi găsit eu bilet București-Valencia la 20 de euro. Nu credeți? Atunci nici nu vă arăt dovada! 🙂

Revista din avion nu-i rea. Găsești uneori chiar povești bune. Așa am descoperit și eu reportajul cu un super-chef sloven. E femeie. A luat locul 1 în lume la ”Oscarurile bucătăriei”, așa s-ar traduce competiția celor mai tari maeștri în arta gătitului.

Știți de ce e frumoasă povestea Anei Ros (se scrie cu ”v” mic peste ”s”)? Nu că are un restaurant alături de soțul ei Valter, în frumoasa regiune Soca Valley (varianta englezită), localitatea Kobarid, la granița cu Italia. Ci că a ales să trăiască viața printre bucate după ce a renunțat la un job bănos la Bruxelles! Și iată cum vorbește despre această revoluție a destinului personal:

”Părinții mei au crezut că sunt nebună. Nu știam să gătesc decât paste. Dar am vrut să învăț. Am mers cu Valter în multe restaurante. Am citit. Am testat. Am călătorit. Am învățat multe singură. Și mi-am dat seama ce frumoasă poate fi viața dacă nu e constrânsă de reguli. Adevărata viață e cea care e definită de libertate!”

Yeees! Așa te vreau, Ana Ros (cu ”v” mic peste ”s”)! Zău că m-am îndrăgostit de tine, dacă mai spui o dată! Păi exact asta mă chinuiam să explic și eu! Iaca, într-un fel și marea Ana Ros îmi susține nebunia mea prin lumea largă în numele libertății de mișcare și de viață. 🙂 Supeer! I love youuuuuu, Anaaa!

După una caldă, și una rece cu Wizz Air. Dau să deschid măsuța din față și e plin de zgure. Știu, low-cost, criză de timp, curățenie pe fugă, firme ieftine…

Dar zic și eu ce văd, nu vă supărați, vă rog! Altfel, sincer, la 20 de euro biletul, de ce m-aș plânge? Hai că-i bine!

Mai ales că așa pot să mă bucur de ”broscoiul” care mă privește fix de pe aripa avionului. Parcă ar vrea să-mi spună ceva, ori m-ar spiona cuminte. În fine, păcat că-i de metal, puteam să-i dau niște păpică…

 

Ajung și mă trag în poză alături de Nikon-ul meu, cumpărat de pe vremea ”Adevărul”, cu ajutorul ex-colegului Adi, șeful de la ”Foto”. Mersi, Adi, bună treabă! Mă va însoți prin lumea largă.

 

Aștept să mă ”ridice” Tinel și Ovidiu. Întârzie. Au de muncă. Bine că au. Vin. E cald, dar bine. Dar gâtul mă anunță că am înăuntru sârmă ghimpată. Oi vedea cum îl repar…

Intrăm în idilicul sat Naquera. Sub munte, lângă mare. În buza Mediteranei. Iată cum mă primește! Nu așa că-i superb?

Mâine povestesc puțin și despre Naquera. Acum, să-mi dreg sârma ghimpată din amigdale cu niscaiva cervezas. Salud!

3 comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may also like