Cum ar ”defini” Dragnea căsătoria bărbat-bărbat și femeie-femeie

„E o decizie politică„, a spus Liviu Dragnea, sâmbătă seara, la Mamaia, încercând să justifice hotărârea partidului iubit de a organiza referendumul pentru modificarea Constituţiei în această toamnă.

Potrivit, News.ro, Camera Deputaţilor a adoptat în 9 mai, cu 232 voturi „pentru”, 22 de voturi ”împotrivă” şi 13 abţineri, iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei pe tema definiţiei familiei, astfel că, potrivit propunerii de modificare, alineatul 1 al articolului 48 din Constituţie urmează să aibă următoarea formă:

”Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”.

Inițiativa este în perfectă armonie cu discursul homofob și extremist încurajat de regimul de la Moscova. Metoda nu e nouă. Este aceeași practică de manipulare de tip sovietic folosită și în România pe vremea lui Ceaușescu – atunci când nu-i poți da poporului prosperitate, viitor demn, hrană și dreptate, bagă-i pe gât și-n cap fobii, himere, teme false.

Redefinirea familiei nu-i încălzește decât pe cei obsedați de discursul putinist și de tendința intolerantă cultivată în ultima vreme de ideologii lui Putin. Practic, singurul efect practic al unei astfel de acțiuni este acela că homosexualii nu vor putea avea acte împreună. Și? Cu ce îi încălzește asta pe cei care nu găsesc locuri de muncă, nu au bani de întreținere, medicamente anticancer sau manuale pentru copii? Cu nimic.

Îi încălzește însă pe toți acei politicieni (nu doar din PSD și ALDE, ci și din PNL și UDMR) care vor să obțină voturi pe ură. Întreținerea unui scandal continuu pe tema homosexualilor, refugiaților, vaccinurilor, musulmanilor etc., îi scutește pe incompetenții din parlament să se gândească la soluții pentru omul de rând.

Și cu referendumul privind ”redefinirea familiei”, inșii s-au văzut de două ori cu sacii-n căruță: 1 – servesc poporului fumigene cu subiecte absolut irelevante pentru traiul lor de zi cu zi; 2 – uită cei prostiți cu gargară homofobă că parlamentarii tocmai și-au tras venit de 400 de milioane de lei vechi lunar, bașca pensie specială.

Celor cu mintea la ei, care nu pică în plasa acestor manipulări ordinare de tip comunist (mai țineți minte cum ne învenina nea Nicu împotriva ”imperialismului occidental” în timp ce n-aveam ce pune pe masă), le rămâne o singură soluție: să plece din țară. Căci pe linia asta pretins ”heterosexuală”, nu va mai fi loc în România decât pentru cei dispuși să-nghită pe nemestecate brașoave de tipul celei preparate subtil în laboratoarele manipulării de personaje ca Putin, Dughin, Dragnea, Tăriceanu&co.

Îi doare undeva pe alde Dragnea&co. de ”redefinirea familiei”. Dacă le-ar garanta cineva că vor scăpa de justiție organizând un referendum pentru definirea familiei ca rodul căsătoriei dintre bărbat și bărbat sau femeie și femeie, ar face exact asta! Căci familia lor nu are legătură cu ce se petrece între doi oameni între patru pereți. Ci cu toți aceia care se pot îmbogăți prea ușor, prin abureli, șopârle populiste și fumigene bune să-i învăluie pe cei slabi de înger. Aceasta-i adevărata lor familie.

Votați, măăăăi!

Laurențiu Ciocăzanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may also like