Cristian Pantazi: Marea Eliberare a început deja!

Marea minciuna economica s-a terminat. PSD a renuntat la mariri de pensii si salarii si a trecut la inventarea de noi taxe si impozite. Pe Liviu Dragnea nu il mai intereseaza sa cumpere bunavointa romanilor prin masuri populiste, cum a facut-o la inceputul anului, ca sa le anestezieze simtul critic fata de distrugerea Justitiei. Tot ce il intereseaza e situatia personala. Chiar acum, in timp ce vorbim, Dragnea si oamenii lui dau atacul in Parlament la Justitie, singurul lucru care il mai intereseaza acum. Si-au stabilit public si termenul: pina la sfirsitul anului, legile din Justitie trebuie masacrate. Acesta e Planul B.

Pentru Liviu Dragnea, aceasta e ultima sansa de a-si rezolva problemele personale (dosarul angajarilor fictive de la Protectia Copilului si dosarul Belina). Sub presiunea timpului, presedintele PSD a inteles ca nu mai are rost sa continue cu pomenile electorale pentru care oricum Guvernul i-a transmis ca nu are bani.

Seful PSD pare complet dezinteresat in acest moment de programul de guvernare. Nu-i mai pasa de el decit in masura in care il poate folosi politic pentru a-l lovi pe premierul Tudose, pe care-l va acuza probabil ca nu respecta la linie Biblia de partid.

Dragnea are sprijinul total al liderilor din PSD, ALDE si UDMR. Are sprijin tacit din partea unor lideri liberali, interesati si ei sa slabeasca legile si institutiile care ii incurca teribil. A inteles ca Guvernul nu il va ajuta in razboiul cu Justitia. Nu l-a ajutat nici premierul Grindeanu, nu il ajuta nici premierul Tudose, care amina cinic sa trimita in Parlament modificarile la legile Justitiei, asa cum nu a trimis nici la CCR sesizarea dorita de Dragnea in dosarul Belina.

Asa ca a trecut la executarea Planului B, cu ajutorul institutiei pe care o controleaza inca total, Parlamentul. Tariceanu a anuntat deja public ca scopul lor e sa treaca modificarile la legile Justitiei in aceasta sesiune parlamentara. Totul e transparent.

De altfel, Marea Eliberare a si inceput. Doar azi au iesit din inchisori 529 de detinuti, alti 3.349 se pregatesc de eliberarea conditionata, gratie unei legi date de Parlamentul Romaniei. In decembrie vor fi eliberati si politicienii de orice grija.

Cristian Pantazi
Comentariul integral, pe Hotnews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may also like