Ba da, cu 200.000 de euro poți cumpăra cinci case în Spania! România, mai scumpă

Articolul ”Cât costă să trăiești în Spania. Socoteala mea” a stârnit foarte multe comentarii și un val de citiri pe internet. Le mulțumesc tuturor, mai ales celor care nu împărtășesc anumite informații din text. Și hai să facem o revenire la subiect, deși promit că va fi un serial. Și nu doar despre Spania, ci despre orice loc unde trăiesc români și unde voi ajunge mai devreme sau mai târziu.

În primul rând, am început să scriu despre Spania pentru că aici am ajuns mai întâi. Și pentru că o cunosc mai bine, personal, decât orice altă țară în afara României – am stat un an și jumătate în zona Valencia. Nu înseamnă nici că Spania e nr. 1 în lume, nici că trebuie să ne mutăm acolo mâine, nici că nu sunt altele mai bune. E doar un exemplu despre costul vieții într-un loc din Europa. Dar cu ea am început, aici mă aflu nici la jumătatea jurnalului meu de călătorie, cu Spania o să continui.

Cel mai comentat pasaj din textul amintit era acela că, dacă ai 200.000 de euro, poți cumpăra între trei și cinci apartamente în zona Valencia. Îi rog pe distinșii mei critici să fie atenți la cuvinte, la nuanțe, la exprimarea exactă. Am spus între trei și cinci case, nu obligatoriu cinci. Dar o să dau exemple mai jos care arată că poți cumpăra și cinci locuințe cu 200.000 de euro. Adică, o medie de 40.000 de euro pe apartament, față de 60-70.000 de euro la București, Cluj sau mai știu eu unde în România prețurilor umflate. Comparăm, desigur, mere cu mere: aproximativ aceleași suprafețe construite, an construcție, acces transport, îmbunătățiri etc. Apoi, în articolul cu pricina, m-am referit doar la zona Valencia, al treilea oraș al Spaniei, nu la Madrid sau Barcelona, primele două metropole, unde evident că-i mai scump. Dar există destule locuri pe întreg cuprinsul Spaniei unde poți cumpăra și mâine, dacă ai bani, apartamente cu 30.000-50.000 de euro. Ba chiar căsuțe cochete, cu patina timpului, mobilate ca altădată, lângă plajă, cum este și proprietatea prezentată mai jos despre care puteți obține ce detalii doriți la următoarele contacte:

INMOBILIARIA ORTEGAL
Avda. Constitución, nº 160 – bajo
15360 CARIÑO (A Coruña-Galicia-Spain)
Telfs: +0034 981 406 144
+34 617 993 039
+34 606 262 084
www.inmobiliariaortegal.es
e-mail: correo@inmobiliariaortegal.es

E vorba de o construcție de 100 mp, aflată chiar în centrul istoric, la foarte mică distanță de frumoasa plajă galiciană. La parter, se află livingul, bucătăria, baia și debara. La etaj, hol, trei dormitoare și o baie. Ziduri de piatră dură, podele de lemn, scară interioară. Detalii, AICI.

Mai sus sunt două poze din interiorul casei respective aflate în superba localitate de coastă CARIÑO (foto jos), regiunea A Coruña, Galicia, nordul Spaniei:

 

 

 

Să revenim însă la oile noastre, din nordul Spaniei în sud, la Valencia. Există mai multe mari portaluri cu anunțuri imobiliare de tipul Olx.ro, Imobiliare.ro, Anuntul.ro din România. Milanuncios.com, Pisos.com, Idealista.com, Fotocasa.es sunt doar câteva site-uri importante din Spania. E foarte ușor să cauți aici, chiar dacă nu știi limba lui Cervantes. Sau te ajută Google Translate. Cu ajutorul Google Maps, poți afla poziția exactă pe hartă, distanța față de mare, metrou, aeroport. Iată doar câteva exemple care susțin afirmația mea că 200.000 de euro sunt bani suficienți pentru trei-cinci apartamente la Valencia:

De exemplu, pe Milanuncios.com, dacă filtrezi căutarea să-ți arate doar apartamentele cu prețuri cuprinse între 25.000 de euro și 50.000, primești nu mai puțin de 6.682 de anunțuri. Iată doar o mică selecție de case cu prețuri între 25.000 și 55.000 de euro (am inclus și un ”chalet” – adică o casă de vacanță sau de weekend). Există însă o grămadă de astfel de oferte la prețuri similare. Un calcul simplu arată că, dacă alegi o zonă mai puțin centrală și locuințe mai puțin modernizate, poți cumpăra chiar și șase proprietăți cu 200.000 de euro. Nu e cazul meu. 🙂 Așadar, să lăsăm vânzătorii de case să vorbească!

Apartament mobilat (foto jos) de 80 mp, în zona Pobla de Farnals, aproape de metrou și la 3 kilometri de plajă la Marea Mediterană. Trei dormitoare, living, baie, bucătărie independentă, balcon mare, etaj 3, mobilat. Preț – 50.000 de euro.

Apartament 75 mp, nemobilat (foto jos), în zona Benicalap, lângă ștradul public și lângă parc, două dormitoare, living, bucătărie independentă, baie, gresie, faianță, debara mare, aproape de transportul public, tramvai. Preț 19.900 de euro.

       Apartament nemobilat de 92 mp, în Benimamet, trei dormitoare, living, baie, bucătărie complet echipată, reformat (adică renovat, pe românește) – 50.000 de euro.

Apartament (foto alăturat) în Manises, aproape de aeroport, 55 mp, trei dormitoare, living, baie, bucătărie complet echipată (mașină de spălat, cuptor), gresie, faianță, ușă blindată – 35.000 de euro

 Apartament în zona Torrent, de 87 mp, etaj cinci, fără lift (urmează a se monta), trei dormitoare, living, bucătărie, baie, zonă verde, la 1,5 km de plajă, necesită renovare – 35.000 de euro

Apartament (foto jos) în Puçol, la cinci minute de stația de tren, 85 mp, trei dormitoare, etaj 5, baie, bucătărie, la doar 10 minute de Mediterană – 30.000 de euro

Apartament în zona Torrefiel, 68 mp două dormitoare, living, baie, bucătărie complet echipată (mobilă), instalații, gresie, faianță, renovat complet, etaj patru (foto jos). Se poate vinde și cu electrocasnice. Cheltuielile de întreținere bloc (curățenie) – 10-20 de euro/lunar. Preț – 28.000 de euro.

Casă de vacanță/locuit în Turis de 60 mp, situată pe un teren de 1600 mp, cu patru dormitoare, baie, bucătărie, living, șemineu, loc de grătar interior și exterior, piscină cu vedere la zonă verde. Preț – 55.000 de euro.

Apartament în bloc nou (foto jos), în Naquera, zonă rezervație naturală Serra Calderona, 30 de minute de Valencia și 15 minute de plajă la Marea Mediterană. Un dormitor, living, bucătărie echipată cuptor plită vitroceramică, baie, suprafață 44 mp, acces la spații comune, piscină, sală gimnastică, jacuzzi, saună, parcare subterană. Preț – 38.400 de euro.

Apartament în Naquera, centru, etaj doi, 70 mp, trei dormitoare, un dulap în perete, living, baie, balcon cu vedere la munte. Preț 30.000 de euro.

 

 

3 comments

  1. Asta si pentru ca 99% din anunturile imobiliare sunt doar pentru ca pescui clienti: cand suni la ele iti raspunde o agentie care te duce la restul de 1% (acestea fiind singurile adevarate).

    Agentiile imobiliare folosesc programe gen Argus sau Pitagora si fura anunturile proprietarilor, apoi inunta piata cu anunturi false ca sa nu ajunga nimeni la proprietari.

    Toate astea sunt ilegale in tari dezvoltate dar la noi oricine poate escroca oameni pentru nu exista contracte de listare a proprietatii.

    1. Si ca sa nu uit: evaluatorii bancilor din Romania folosesc in cadrul evaluarii si preturile din rubricile de anunturi imobiliare!

      Va imaginati ce calitate au aceste evaluari daca 99% din anunturi sunt anunturi „capcana”? In Romania nici proprietarii, nici cumparatorii, nici macar bancile nu mai stiu care este valoarea reala a caselor. Totul este o perdea de fum!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may also like