Azi, începe Premier League! Fotbalul, destinație de vis

Open game! Azi începe cea mai tare competiție fotbalistică din lume în materie de cluburi: Premier League. De ce ne-ar interesa un astfel de subiect într-o publicație dedicată exclusiv turismului. Pentru că liga britanică de fotbal a devenit și un mare business turistic, nu doar sportiv.

Marile branduri ale planetei sunt aici: Manchester United, Arsenal, Liverpool, Chelsea, Manchester City, Tottenham, Everton. Sumele vehiculate sunt imense. Liga engleză a vândut drepturile de televizare pentru meciurile sale în schimbul astronomicei sume de 5,135 miliade de lire sterline (2016-2019)! Suma crește constant în ultimii ani.

Proporțional, cresc și investițiile făcute de cluburi. Manchester City a făcut deja trasferuri vara aceasta care depășesc 200 de milioane de lire, investind peste 100 de milioane de lire în doi fundași (Walker, adus de la Tottenham – 50 de milioane; Mendy, adus de la Monaco – 52 de milioane de lire, record istoric pentru un fundaș!). United a investit și ea mai bine de 130 de milioane de lire în trei fotbaliști, iar celelalte cluburi mari țin și ele pasul pe piața transferurilor.

Companiile turistice și de aviație vând tot mai multe bilete la meciuri din Premier League. Încep să vină tot mai mulți suporteri din China, Japonia, SUA – țări unde principalele cluburi britanice au făcut deplasări vara aceasta, pentru cantonamente. Încet-încet, campionatul britanic devine o mare atracție turistică, nu doar în Europa, ci în întreaga lume. Orașele vizitate, hotelurile, restaurantele și magazinele au tot mai multe motive să fie bucuroase de această fulminantă expansiune a fotbalului englez. Azi, începe un nou spectacol planetar. Go!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may also like