Așa m-am hrănit cu vedere la Mediterană! 250 de euro, două săptămâni

Am revenit și-acasă. Am tolba plină cu întâmplări, poze, amintiri. Unele super, altele nașpa rău (de exemplu, căscat din fire și din lipsă de asistentă personală :), mi-am pierdut laptopul, uffff!). Mă bucur că multă lume s-a încins pe subiectul prețurilor și al costului vieții din Spania. Partea bună e că astfel vedem/aflăm mai multe. 

Partea rea e că unii s-au grăbit să sară la gâtul meu și să mă acuze că mint, dezinformez, manipulez. Brrrr! Pentru ce, bre? Am ceva de câștigat? Nu m-au plătit nici guvernul spaniol, nici primăria Valencia să vând gogoși turistice despre operele lui Calatrava (jos) sau Consiliul local din Naquera pe tema naturii verzi-uscate din zonă (sus). Scriu ce-am văzut/trăit pe pielea mea.

Știu că o familie de români trăitoare în idilicul ”pueblo” Naquera, la juma” de oră de Mediterană, dă 250 de euro lunar – chirie pe patru camere, vedere la munte, terasă pe bloc. Cine nu crede, îl duc de mână la oamenii ăia. Și mai știu că doi adulți cu un copil minor trăiesc acceptabil cu 1.500 de euro/lună. Nu se dau în stambă, dar nici nu stau cu mâna-ntinsă la baronul de partid ca să le dea de muncă. Iar la 1.700-2.000 de euro venit lunar, fac și economii. Plus că nu dau un cent la spital, au autostrăzi gârlă, plaja la doi pași, rezervația naturală Sierra Calderona la fel (jos).

Păpica e mai ieftină ca-n România. Și din cauză că acolo nu se fură ca-n codru. Au și ei corupție, dar cu măsură, dacă se poate spune așa. Prin urmare, fraților puși pe harță, hai să fim sinceri cu noi înșine, corecți, cu adevărul pe masă. Naționalismele ieftine gen ”noi suntem români buricul lumii” nu ajută la nimic.

Chiar dacă ne iubim originile. Dar trebuie să fim oameni, înainte de a fi români, unguri, spanioli etc. Iar omenia egal cinste, iubire, adevăr, ajutor. Ajutor înseamnă și să afle alții realitatea locurilor departe de casă. Chiar dacă nu ne pică bine.

Nu-s câini cu plăcinte-n coadă prin țara lui Cervantes. Chiar dacă m-am lăfăit eu la plajă vreo câteva zile (foto sus). Apropo, pentru cei care mă-njură că ”hălăduiesc” prin lumea largă în timp ce poporul suferă acasă (de parcă l-am obligat eu să-i fie slugă lui Livache), știți cât m-a costat vacanța asta? 250 de euro! Nu pun la socoteală cheltuiala cu reportajele, pozele, interviurile, drumurile pentru jurnalism – asta-i altă mâncare de pește oceanic. Vorbesc doar de zbor dus-întors, stat gratis la frățiorul Tinel, gătit în casă, dus-întors la mare cu autobuz, metrou, ziare, cafele, țigări, bericioaică, paella etc.. Avionul l-am găsit din timp cu 50 de euro ida y vuelta (Wizz Air). Iar diferența am dat-o pe ce scrie mai sus. Două săptămâni. Exagerat? Sigur, pentru cine nu vrea să creadă că o bere la ”Consum” e și 25-40 de cenți cutia, iar cu 50 de euro mănânci lejer o săptămână.

Mmmm, uneori mi-am făcut de cap! Am luat masa la terasă cu vedere la Mediterană. Am găsit meniu de prânz cu 13 euro. Felul unu (super-salata de mai sus, cu semințe, roșii, rucola, somon, brânză tip camembert), felul doi (cartofi la cuptor cu vițel), pâine, un pahar de roze și cafea la final.

Bun, revenind la traiul românului de rând – nu zice nimeni că viața e ușoară acolo. Mai ales departe de ai tăi, unde nimeni nu-ți dă nimic dacă nu ai tu grijă să fii la adăpost. Însă greutățile de acolo sunt diferite de cele de-aici. Iar marea diferență, din ce văd eu, nu e nici banul, nici marea, nici autostrăzile, nici prețurile. E RESPECTUL! La ei și peste tot în UE există într-o doză muuult peste ce avem în România. Respect al statului față de simplul cetățean și între ei, oamenii de rând. Vezi, auzi, simți mult respect. Multă înțelegere. Mult bun-simț. Multă pace. Nicăieri nu-i hărmălaia din România, lipsa de toleranță, veninul, trădarea, minciuna sfruntată.

De aia colcăie de oameni cu toporul la brâu. De inși pregătiți să-ți spurce-o-njurătură când nici n-ai apucat să spui ce vrei. Mint eu? Exagerez? Ok, atunci vă las pe voi să mă judecați.

Însă rețineți un lucru. Nu scriu acest jurnal de călătorie să-i fac mari pe unii și mici pe alții. Ci să spun altora ce văd cu ochii mei și ai celor care-mi ies în cale. Despre oameni simpli. Cei pe care-i iubesc mai mult decât pe orice vedetă, șef, politician, mega-patron sau parvenit arogant și fără scrupule. Căci ei sunt totul, de fapt. În numele lor, voi continua să povestesc viața departe de casă.

Nu ca să se simtă prost unii, ci ca să afle direct de la sursă diferențele. Iar dacă cineva nu crede că există, sau spune că la noi în RO e mai bine decât oriunde, atunci ce pot să-i fac? Să fie sănătos! Hai la drum prin Spania! Mâine voi scrie de Cattaroja, de argentinianul Hernan, care m-a plimbat cu mașina pe străzi și printre palmieri și mi-a povestit ce părere are el de ziarul nostru liber. Vamos!

1 comment

  1. Cam ai dreptate, Laurentiu. In Romania, respectful statului pt cetatean este cam absent. Si da, de acord nu e usor sa fii singur printre straini, dar e totusi mult mai bine decat sa traiesti in Romania. In momentul de fata. Poate o sa fie ceva mai bine in viitor. Cine stie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may also like