ARGENTINA NE IUBESTE


                                           În Argentina te simţi ca şi acasă!

Îmi amintesc de după-amiezile când, copil fiind, veneam de mânuţa cu tată, spre casă, de la meciurile Olimpiei Satu Mare şi ne opream în cartier la vreo crâşmă, unde răposatul tată, fiind considerat în aceea vreme un expert al comentariilor de după meci, era asaltat de vecini şi de amicii microbişti. Vorbărie multă, energie consumată la mai multe pahare sau halbe de bere într-o epoca în care în special pentru bărbaţi, singură bucurie era… fotbalul.

Ceva similar se petrece în mult asemănătoarea ţară latino-americană, unde totul e parcă învăluit într-un mister greu de elucidat pentru un european, iar sportul rege, fotbalul, are propria lui savoare.

 

Ajuns în Ajun de Crăciun în Aeroportul Ezeiza, Ministro Pistarini din Buenos Aires, primul gând m-a dus la Maradona. Pe unde o fi sau ce-o mai năzdrăvănii o mai fi făcând celebrul jucător!?

 

Formalităţi vamale obişnuite, lume venind în vacanţă la început de vara australă! Soarele şi „efectul de seră” care pluteşte în aer îmi aducea aminte de alte destinaţii exotice, Insula de Margarita sau Republica Dominicană. Un contrast total, însă, cu ceaţă lăsată la decolare în aeroportul parizian, Charles de Gaules.

 

La ieşire din aeroport, câteva fetişcane mi-au atras atenţia, printre altele, pentru accentul lor italian, vorbit însă într-o spaniolă ce îmi aducea aminte suprinzător de telenovelele sud-americane pe care le urmăream în România. Ce diferenţa, gândeam eu, instantaneu, între spaniolă din Caraibe şi cea pe care urmează să o ascult câtva timp de acum înainte. În Republica Dominicană se vorbeşte un dialect de parcă îi auzi pe ardeleni vorbind spaniolă, în timp ce în sudul Americii parcă-i trece printr-un Regat Românesc al limbii lui Cervantes. Mă rog, la drept vorbind, spaţiul hispanic însă e mult mai întins decât cel mioritic..!

 

Puerto Madero, cartier luxos din Buenos Aires, primul popas după cazarea mea la hotel

 

Mă rog, la drept vorbind, spaţiul hispanic e mult mai întins decât cel mioritic..!

Am luat un taxi, conform indicaţiilor primite încă din Europa, şi am ajuns foarte cuminte în Puerto Madero, zona cunoscută a marii metropole argentiniene. Din maşină admirăm libertatea cu care mă întâmpina fiecare colţ de… avenidas, ce seamănă cu New York-ul sau cel puţin după imaginile văzute de mine prin video-uri sau poze al gigantului citadin nord american.

 

În mintea mea, însă, nu era decât să ajung repede la hotel să mă schimb şi să văd ce e prin crâşmele argentiniene! Unde poţi simţi pulsul vieţii mai bine decât aici!? Asta am învăţat-o de pe la Borges, Sabato şi alţi dragi scriitori ai locului; cum o fi cafeaua de aici, dar pizza , cum mă vor privi ceilalţi clienţi, cum sunt când se îmbată argentinienii, ha ha şi toate astea vor fi văzute… live!

După cazare am făcut ceea ce şi gândeam; ies la plimbare.

 

Era în jurul orei 7 seară şi întru într-un restaurant oacheş din partea amintită. Era cald înăuntru şi semăna mult de tot că şi ambianţa cu ale noastre restaurante de pe vremea lui Ceauşescu. Stilul de local clasic, nemanjit de actualele forme copiate de pe nu ştiu unde, ale noilor cârciumi româneşti!

Ambianţa modestă şi eu singurul client la acea ora! Mă aşez la o masă şi mă întâmpina un ospătar ce tocmai ieşea din bucătărie! ” Que tal?” iar eu, surazandu-i, îi răspund la salut întinzându-i mâna. Se aşează lângă mine la masă, bine dispus, era un tip bine, înalt, blond, cu par lung, şi-mi vorbeşte de parcă ne-am cunoaşte de multă vreme. Nici nu mă întreabă ce vreau să consum. Iar eu îl privesc cu multă curiozitate şi chiar dacă trăiesc într-o ţară de limba castellano, nu-l înţeleg aproape deloc! Văzând că nu reacţionez decât aprobandu-l mereu şi zâmbindu-i, se opreşte dintr-o dată, mă cercetează curios, şi mă priveşte mai cu atenţie! Apoi mă întreabă: “de donde sos vos?” adică de unde sunt. Îi explic pe un ton mai timid că  locuiesc în Republica Dominicană, dar sunt originar din România. “De donde?” îmi răspunde mirat dar entuziasmat şi se ridică de pe scaun… dar mă încredinţează că totul e în ordine, făcându-mi semn cu mâna că revine imediat şi fuge înspre încăperea de unde şi ieşise când intrasem eu în local.

 

După câteva secunde, ajunge din nou la mine însoţit de un bucătar, judecând după veşminte şi alţii doi chelneri şi exclamează :”mire uno que parece a Radusiou… “adică Răducioiu. Alt chelner exclamă:”Ilie Dumitreco, Ica Ahi … que jugadores…!”

 

Era, după cum va puteţi lesne da seama, vorba de foştii mijlocaşi ai echipei naţionale de fotbal, de aur, Gică Hagi şi Ilie Dumitrescu, cu care învinsesem la Campionatul Mondal de Fotbal din SUA. Uite aşa m-am simţit vedetă ad-hoc într-un local din capătul lumii! Şi ce mult timp trecuse de când îi bătusem în Statele Unite, în 1994!

 

Dar nu au uitat şi m-au asaltat cu întrebări despre aceşti bravi sportivi români toată seară, au simţit multe asemănări între profilul uman românesc şi cel argentinian, şi pe lângă faptul că am plătit eu câteva sticle de vin, s-au simţit şi au adus pe urmă un mare canceu din vinul lor tinto, roşu, de la casă. Iar bucătarul, am aflat ulterior, nu era altul decât proprietarul localului respectiv!

Am ieşit foarte încântat după câteva ore bune de taifas şi am sunat în România chiar dacă era o ora şi mai înaintată în ţară noastră.

” Alo, mama,  mama, uite o ţară care ne iubeşte”: Argentina!

foto; www.imagenesdeposito.com

 

CĂLIN DANIEL CRUCERU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may also like